Adrian Tighici, ales președinte de onoare al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui

• Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui a ales, vineri, președintele și vicepreședinții CCIA Vaslui pentru următorul mandat de 4 ani. Ionel Constantin a fost reconfirmat în fruntea Camerei iar Adrian Tighici, președintele Consiliului de Administrație al SC Gaz Est SA Vaslui, a fost ales președinte de onoare al organismului care îi reprezintă pe oamenii de afaceri vasluieni. 

Vineri, 26 iunie, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui a avut loc ședința Adunării Generale a instituției, ședință ținută, așa cum era normal, în condiții de pandemie, cu portul obligatoriu al măștilor de protecție și cu respectarea distanței minime între participanți. S-a dorit o participare redusă la minim, în afara membrilor Adunării Generale, singurii invitați fiind prefectul județului, Mircea Gologan, și Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

Cu această ocazie, Ionel Constantin a fost reconfirmat pentru încă un mandat în funcția de președinte al CCI Vaslui, urmând a-i avea ca vicepreședinți pe Adina Ralea, Ovidiu Copacinschi, Dan Hurduc și Cătălin Moraru. În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în fruntea SC Gaz Est SA, dar și pentru imensul capital de imagine pe care societatea îl aduce județului nostru, Adrian Tighici, președintele Consiliului de administrație al societății a fost propus și votat în funcția de președinte onorific al CCIA Vaslui. În ultimii ani, Gaz Est SA a devenit unul dintre jucătorii importanți pe piața națională a gazelor naturale, fapt recunoscut la ultima ediție a Topului Național al Firmelor, unde societatea vasluiană s-a clasat pe locul II.

Tot în cadrul Adunării Generale au fost desemnați și membrii Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, dintre cei mai reprezentativi manageri sau administratori de firme vasluiene. Colegiul va fi format din Irina Adam – Badotherm AMC SA, Adina Ralea – Viacons Rutier SRL, Ciprian Jude – Confecții Vaslui SA, Cătălin Moraru – Morandi-Com SRL, Adrian Tighici – Gaz Est SA, Adrian Porumboiu – Ilvas SA, Ovidiu Copacinschi – Compania Emo SRL, Ionel Constantin – Urban Connect SRL, Pricope Constantin – SC Lucrări Drumuri și Poduri SA Vaslui, Dogan Gureș – Rulmenți SA, Emil Copciac – Confecții Bârlad SA, Mihăilă Bogdan – Wash Expert SRL, Dan Hurduc – Evel-H Company SRL, Sergiu-Cristinel Mateiu – Petal SA și Cioată Costică – Agro-Tora SRL.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură este o organizație autonomă, neguvernamentală, de utilitate publică, apolitică, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, creată pentru a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor săi și ale comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țară și din străinătate. Printre atribuțiile Camerei, aceasta reprezintă și apară interesele comunității de afaceri în raport cu autoritățile române și cu organizații similare din strainătate, inițiază și organizează misiuni economice, parteneriate, întâlniri, contacte de afaceri, seminarii și simpozioane, diferite evenimente în țară și străinătate. De asemenea, Camera sprijină autoritățile administrației publice locale și județene, precum și structurile regionale în scopul dezvoltării economico – sociale a zonei, inclusiv prin parteneriat public-privat, sprijină membrii săi în relația economică cu reprezentanțele oficiale ale altor state, consulatele și organismele din străinătate, similare Camerei, și prezintă instituțiilor abilitate, la cerere sau din proprie inițiativă, prin consultarea membrilor, propuneri privind promovarea de proiecte de acte normative de interes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.