Activitatea Casei de Cultură a Sindicatelor Vaslui, paralizată de coronavirus!

• Interdicția de a se organiza adunări publice, precum și închiderea tuturor activităților neesențiale a închis, practic, Casa de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase” Vaslui, mai multe spectacole ori festivaluri programate în următoarea perioadă fiind amânate sau suspendate. Între acestea, a XVII-a ediție a Festivalului – Concurs național „Cântec drag din plai străbun”, amânat pentru luna iunie, ori concertul Direcției 5 sau spectacolul de Stand-up Comedy, care au fost anulate.

„Am fost nevoiți să amânăm pentru începutul lunii iunie ediția din acest an a Festivalului – Concurs național „Cântec drag din plai străbun”, la care demarasem înscrierile, activitate care, trebuie să o spun, suscitase deja un mare interes din partea formațiilor și ansamblurilor care ar fi dorit să participe. Trebuie să spun că, în condițiile în care deja epidemia de coronavirus începuse să-și arate efectele pe plan mondial, am renunțat, la momentul demarării activității, la a solicita taxă de înscriere formațiilor participante, acesta urmând a fi plătită doar în momentul în care avem siguranța că festivalul va avea loc. Sper ca perioada aleasă pentru desfășurarea festivalului să nu fie în continuare sub spectrul coronavirusului, lucru care ar putea duce la o nouă amânare sau chiar suspendarea în acest an a acestui important eveniment, care, prin număr de participanți și de spectatori, a intrat în paleta celor mai importante astfel de manifestări, nu doar la nivel județean”, a anunțat Ionel Bordeianu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase” din Vaslui, organizatorul Festivalului – concurs național.

Trebuie spus că la ediția a XVI-a, de anul trecut, „Cântec drag din plai străbun” a adus la start peste 150 de concurenți din Vaslui, Buzău, Mureș, Maramureș, Galați, Brăila, Mehedinți, Argeș, Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Neamț, dar și din Chișinău (Republica Moldova) și Cernăuți (Ucraina). Asta nemaivorbind de sutele de spectatori prezenți în fiecare dintre cele două zile ale manifestării! La ediția din acest an, era așteptată și prezența Mioarei Velicu, care urma să susțină un concert extraordinar, care însă a fost anulat.

Festivalul – Concurs național „Cântec drag din plai străbun” nu este singura manifestare culturală programată a se desfășura în următoarea perioadă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase” din Vaslui care a avut de suferit din cauza restricțiilor datorate pandemiei de coronavirus. Un concert al formației Direcția 5 și spectacolul de Stand-up Comedy anunțat pentru începutul lunii aprilie au fost amânate, iar desfășurarea Festivalului de dans și gimnastică „Ritmurile tinereții”, ce ar fi trebuit să aibă loc în luna mai, stă sub semnul incertitudinii. Mai trebuie spus că și repetițiile ansamblului „Hora Vasluiului”, care se desfășurau la Casa de Cultură, au fost anulate, așa cum și discoteca Menthor, împreună cu alte activități care se desfășurau în spații închiriate din cadrul respectivei instituții, și-au încetat activitatea, astfel că bugetul Casei este deja serios afectat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.