„A fost generalul unităţii naţionale şi nimic mai mult” (Pamfil Şeicaru)
În zilele noastre se constată în cadrul societăţii româneşti o criză de modele în educaţie. Tinerii, în general, şi o parte a populaţiei în special, găsesc de cuviinţă, din diverse motive, să considere modele demne de urmat sau de apreciat vedete din lumea spectacolelor, a vip-urilor, fără nici un merit moral şi social. Îngrijorător este însă faptul că toate aceste ,,modele” false au un impact negativ asupra lor. Un sondaj recent asupra personalităţilor şi evenimentelelor marcante ale istoriei noastre naţionale ne arată că un număr mare de subiecţi cu vârste diferite, dau informaţii neveridice despre timpul şi importanţa lor în istoria României.
În spiritul acestor succinte consideraţii, prezentăm un general-erou din Primul Război Mondial care şi-a demonstrat geniul militar în campaniile pe care le-a comandat sau organizat: mareşalul Constantin Prezan, de la acărui moarte s-au împlinit în vara anului trecut , 80 de ani. A fost numit de contemporani „omul momentelor critice”. Îşi doarme somnul de veci pe meleagurile vasluiene, în satul Schinetea, comuna Dumeşti.
Interesul istoricilor pentru Primul Război Mondial şi Marea Unire de la 1918 a crescut mult în ultima vreme şi o astfel de temă este interesantă în cunoaşterea istoriei naţionale şi locale. Neutralitatea României în primii ani de război, a fost impusă de anumiţi factori politici, la care se adaugă cei militari şi strategici, aşa încât, la adăpostul unei neimplicări armate, ţara noastră trebuia să facă pregătirile necesare şi să treacă la o nouă orientare a politicii sale externe.
Evident, că regele Carol I al României a jucat un rol hotărâtor în aderarea ţării noastre la Tripla Alianţă în anul 1883. Dar alegerea suveranului nu a fost singurul motiv în acest sens. Să nu uităm că Germania, Austro-Ungaria şi Italia erau, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX, principalii parteneri economici ai ţării, investiţiile Puterilor Centrale, fiind cele mai mari şi mai dinamice din economia românească în petrol, căi ferate, finanţe, bănci, lemn, industria alimentară etc.
Perioada Primului Război Mondial a fost foarte grea pentru toţi românii, inclusiv pentru vasluieni care se aflau în apropierea frontului şi nevoiţi să găzduiască zeci de mii de refugiaţi. Nu insistăm aici asupra ostilităţilor militare, dar menţionăm faptul că oamenii politici din fruntea ţării, conducătorii armatei române, generalii şi ofţerii, au avut de luat decizii la limita dintre viaţă şi moarte, cu urmări decisive pentru destinul ulterior al României.
Participarea României la Primul Război Mondial a fost foarte importantă, dar la Conferinţa de Pace de la Paris din anii 1919-1920, ţara noastră a fost invitată să participe la tratative ca un stat cu „interese limitate”.
Desăvârşirea unităţii naţionale, prin unirea provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea străină: Basarabia, Bucovina şi Transilvania, înfăptuită în cursul anului 1918, a propulsat evoluţia politică, economică şi socială a societăţii româneşti într-un spaţiu geografic destul de disputat, între cele două foste mari imperii din zonă: Imperiul Rus şi Austro-Ungaria.
Pentru cunoaşterea situaţiei ţării în anii Primului Război Mondial şi rolul marilor personalităţi din această perioadă am avut în vedere lucrările recente ale specialiştilor şi memoriile oamenilor politici sau militari din timpul Marii Uniri. Amintim aici pe cerecetătorii: Constantin Kiriţescu, Constantin Olteanu, Petre Otu, Lucian Boia, Alexandru Zub, Mircea N. Popa, Florin Constantiniu, Ion Cupşa, Constantin Chiper şi alţii.
Într-o lucrare recentă, se relevă faptul că neamul nostru n-a dus niciodată lipsă de oameni mari, fiind, aşadar, un popor norocos, care a avut propriile valori ale onoarei, cinstei, demnităţii, izvorâte din pământul străbun. Prezenţa unui mare om de arme, implicat cu toată fiinţa în primul conflict mondial arată maturizarea României ca forţă politică în zona fierbinte a Europei Balcanice, mareşalul Constantin Prezan (1861-1943) fiind unul dintre cei mai ingenioşi generali români care prin acţiunile sale, scrie una din cele mai frumoase pagini de istorie militară din această mare conflagraţie mondială.
Constantin Prezan s-a născut la data de 27 ianuarie 1861 în satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, districtul Ilfov, părinţii săi au fost Constantin şi Alexandra Prezan, tatăl fiind încadrat în serviciul Jandarmeriei locale rurale. De la el, viitorul general a primit o educaţie strictă, severă, milităroasă, care îl va ajuta mult în viaţă.
După terminarea primelor clase elementare a fost elev la Iaşi, în anii 1874-1878, în cadrul „Şcolii Fiilor de Militari”. Fiind bun la învăţătură, sergentul Contantin Prezan urmează Şcoala de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti ( 1878-1880), devenind sublocotenent la 19 ani în specialitatea Geniu. Este repartizat la Regimentul 7 Linie, apoi la Regimentul 2 Geniu din Bucureşti.
Fiind un ofiţer cu reale calităţi, Constantin Prezan a fost selectat pentru a studia în Franţa, între anii 1883-1886, la Şcoala specială de Artilerie şi Geniu din Fontainbleau (lângă Paris), obţinând un concediu de trei ani din partea regelui Carol I, prin raportul nr. 7484 din 23 august 1883. Absolvă şcoala în august 1886 cu aprecierea „prea bine”. Aici, ofiţerul român leagă prietenii cu viitori oameni politici şi colaboratori de nădejde: Ion I.C. Brătianu, Henri M. Berthelot şi alţii.
În decursul carierei, Prezan a urmat toate treptele şi gradele militare de la sergent (1879) până la cea mai mare distincţie de mareşal al României (1930), grad acordat de regele Carol al II-lea, imediat după restauraţie. Constantin Prezan în 51 de ani de carieră a comandat şi activat în diferite structuri militare din România, culminând cu cea de şef al Marelui Cartier General în două rânduri (decembrie 1916 – aprilie 1918, noiembrie 1918 – aprilie 1920). Constantin Candiano arăta calităţile deosebite ale sublocotenentului Prezan: ,,ofiţer inteligent, caracter bun, disciplinat şi serios în serviciu. Conduită, principii şi ţinuta prea bune, bun camarad, lucrează prea bine şi cu pricepere la serviciu, studios, doritor de a adăuga cunoştinţele speciale teoretice şi practice”. În perioada aprilie-octombrie 1918, Constantin Prezan a fost pensionat, iar în aprilie 1920 a fost trecut definitiv în rezervă, după o activitate remarcabilă şi o carieră de excepţie.
În 1897, Constantin Prezan a cumpărat conacul şi moşia de la Schinetea de la un avocat din Iaşi, Alexandru Livaditi, din comuna Dumeşti, judeţul Vaslui (judeţul Roman din 1897). În 1901, familia Prezan se stabilește la conacul de la Schinetea, la 45 de km de Vaslui.
Acțiunea energică și fermitatea în restabilirea liniştii sociale tulburată de răscoala țărănilor din 1907 l-au adus pe generalul Constantin Prezan în 1910 la comanda Diviziilor 10 şi 7 Infanterie, cu sediul la Roman. În fruntea acestei divizii, generalul Prezan a avut o viziune strategică rodnică în războiul din Balcani, împotriva Bulgariei. România iese victorioasă şi al doilea război balcanic se încheie cu pacea de la Bucureşti din 1913. Conferinţa de pace de la Bucureşti a fost prezidată de primul-ministru, Titu Maiorescu şi țara noastră primeşte sudul Dobrogei cu județele Durostor și Caliacra.
Ca ofițer specialist în arma geniu, a contribuit semnificativ la realizarea lucrărilor de construcții la „Cetatea Bucureștilor”, la operațiile militare ale celui de-al doilea război balcanic (1913), în războiul de reîntregire națională (1916—1918) și la acțiunea militară a României de apărare a Marii Uniri (1918-1919).
În prima conflagraţie mondială Constantin Prezan s-a dovedit a fi un general capabil, cu o viziune vastă asupra câmpului de luptă şi a pregătirilor necesare unor intervenţii complexe, calităţi probate în anii războiului mondial. În misiunile pe care le-a executat, în calitate de comnadant de armate şi de şef al Marelui Stat Major a contribuit esenţial la marile victorii din vara anului 1917 de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. A fost apoi coordonatorul principal al operaţiunilor militare din anii 1918-1920 pentru apărarea Marii Uniri.
În timpul vieţii, firea modestă a mareşalului Prezan a fost nu de puţine ori ironizată, criticată şi ridiculizată de adversarii săi politici sau militari, fiind considerat de unii ca un „ofiţer de salon”. În acest sens, sunt cunoscute şi relaţiile tensionate cu marele său rival, mareşalul Al. Averescu.
Ieşirea Rusiei din război în urma revoluţiei bolşevice a determinat ca România, rămasă singură pe frontul de răsărit, să încheie pacea temporară de la Bucureşti, din mai 1918, nepromulgată de regele Ferdinand. Însă, victoriile Aliaţilor în Vest, face ca la 27 octombrie/9 noiembrie 1918, România să declare din nou război Puterilor Centrale, decretând cea de-a doua mobilizare. Generalul Constantin Prezan a fost numit, din nou, şef al Marelui Cartier General, având ca prim obiectiv mobilizarea comandamentelor, a forţelor şi mijloacelor de constituire a dispozitivului strategic.
În următorii doi ani, Constantin Prezan în calitate de comandant al Marelui Cartier General a condus trei operaţii importante care au vizat eliminarea forţelor inamice de pe teritoriul Vechiului Regat, apărarea frontierei de est ameninţată de trupele bolșevice şi de alungarea trupelor maghiare din Transilvania, Crişana şi Maramureş. A urmat apoi înfrângerea Ungariei sovietice, a lui Bela Kuhn, care a continuat operaţiile militare împotriva României. Armata română intră în Budapesta şi restabileşte ordinea în ţară cuprinsă de virusul bolşevic.
În paralel, Constantin Prezan a contribuit la desfăşurarea negocierilor dintre România şi Antanta cu privire la stabilirea „liniilor de demarcaţie” cu Ungaria în anii 1918-1919 şi la retragerea trupelor aliate din Banat şi Dobrogea.
La 20 martie 1920, în conformitate cu Înaltul Decret nr. 1162, Marele Cartier General Român a fost demobilizat, structurile sale fiind fie contopite cu cele ale Marelui Stat Major. În aceeaşi zi, generalul Constantin Prezan şi-a prezentat demisia din armată, fiind pensionat a doua oară. Plecarea lui Prezan a fost mai degrabă una forţată, după cum arăta unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, generalul Ion Antonescu: „Amărât şi scârbit generalul şi-a dat demisia, care i-a fost primită cu iuţeala cu care se primeşte aceea a unui rău rândaş. Ca ultimă şi supremă recompensă, ministrul de război i-a trimis o minusculă şi fără de valoare o statuetă de bronz, însoţită de o scrisoare de recunoştinţă din partea Armatei, aduse pe întuneric de un locotenent sau căpitan de administraţie. Maurul trebuie să plece şi încă pe uşa din dos. Venise la putere rivalul său de moarte, generalul Averescu şi toţi tremurau de frică. Ministru de război era generalul Ion Răşcanu şi secretar general, generalul Amza. O scriu ca să se ştie”.
Pentru meritele sale indiscutabile prin Înaltul Decret no. 4367 din 19 octombrie 1922, regele Ferdinand l-a numit comandant al Regimentului 7 ,,Racova” botezat, ulterior, „General Prezan”, iar după 1930 ,,Mareşal Prezan”. Avea reşedinţa la Vaslui în Palatul Mavrocordat, astăzi, Palatul Copiilor, aflat într-o vizibilă degradare . Un an mai târziu, la 7 iunie 1923, Prezan era primit în rândurile membrilor de onoare ai Academiei Române, împreună cu Al. Averescu.
În anul 1924, a fost promulgată o lege de regele Ferdinnand, prin care generalul de corp de armată, adjutant în rezervă, Constantin Prezan, să poarte toată viaţa uniforma militară şi să se bucure de drepturile şi demnităţile care decurg din acest grad.
Cea mai mare recunoaştere a meritelor sale de strateg şi ofiţer valoros a fost în 1930, când noul rege Carol al II-lea îi acordă demnitatea de mareşal al Romnâniei, prin Decretul Lege nr. 2451, proiectul de lege fiind adoptat în Parlament în şedinţa din 29 iunie 1930.
Ceremonia învestirii în demnitatea de mareşal a lui Carol al II-lea şi a celor doi generali, Averescu şi Prezan, a avut loc la 25 octombrie 1930, la Sighişoara. În timpul manevrelor militare de acolo, regele a elogiat activitatea militară glorioasă a celor doi generali, fiind de faţă şi primul ministru al ţării, Iuliu Maniu.
La ceremoniile şi serbările oficiale, mareşalii stăteau imediat după regenţi, urmau primul-ministru şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, purtau bastonul de mareşal, aveau parte de un salut anume, plus alte drepturi potrivit Decretului-Lege din 26 noiembrie 1930.
Constantin Prezan a avut colaborări fructuoase cu personalităţile politice ale vremii: Ion I.C. Brătianu, regii Ferdinand, Carol I şi Carol al II-lea, regina Maria, generalul Berthelot, Ion Antonescu, Alexandru Averescu, Nae Ionescu, Take Ionescu şi alţii.
Foarte bine l-acaracterizat generalul Alivra pe Constantin Prezan ca fiind „omul momentelor critice” deoarece în calitatea sa de şef al Marelui Cartier General, a luat decizii limită, care nu aveau o altă soluţie spre rezolvarea lor, cum au fost : rezistenţa din iarna anlui 1916-1917, Campania din vara anului 1917, dezarmarea soldaţilor bolşevici de la Socola, trecerea liniei Mureşului şi a Tisei, ocuparea Budapestei. A avut un rol important din punct de vedere militar în făurirea Marii Uniri din 1918.
Spre deosebire de Averescu, Constantin Prezan a fost mai puţin atras de viaţa politică. La 7 octombrie 1929 a încetat din viaţă regentul Gheorghe Buzdugan, fapt care a generat o anumită stare de confuzie în rândul clasei politice, întrucât nu exista un statut al regenţei care să prevadă procedurile de urmat într-o astfel de situaţie. Printre cei propuşi pentru ocuparea acestui post a fost şi Constantin Prezan. „Am propus pe generalul Prezan. Sângele său francez îi dădea instinctul de ordine pe care nu-l au decât în măsură mică ai noştri. Se dovedise nesimţitor la curentele populare care avuseră atâta influenţă asupra celuilalt mare general al războiului, Averescu.” Constantin Prezan a rămas rezervat faţă de această propunere, nedorind să intre în maşinaţiunile politice urzite de Iuliu Maniu, care aveau în cele din urmă să impună în Regenţă pe Constantin Sărăţeanu, un „magistrat obscur, fără relief, membru la Curtea de Casaţie, considerat o mediocritate, care avea însă o calitate: era rudă cu Mihai Popovici. L-am auzit pe Constantin Stere profeţind „azi Iuliu Maniu a dat lovitura de moarte Regenţei”. La votul din Parlament, Constantin Prezan a obţinut, 22 de voturi, insuficiente faţă de cele 445 atribuite lui Sărăţeanu de către majoritatea din Parlament. După cum afirma Nicolae Iorga, „generalul nu se arătase grabit a primi când maşina majoritară a Parlamentului l-a înlăturat, deşi pare că se aşteptase de la recunoştinţa naţională la alt rezultat, dovedind însă nici cea mai mică părere de rău”. De altfel, mareşalul a refuzat de mai multe ori şi funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri, în 1930 şi 1940.
Constantin Prezan în virtutea rolului din Primul Război Mondial, a participat la mai multe Consilii de Coroană. Dintre acestea menţionăm pe cel din 18 februarie 1918 de la Iaşi – având ca scop acceptarea ultimatumului şi condiţiile de pace ale Puterilor Centrale, un altul a avut loc în 31 decembrie 1925, la Sinaia unde s-a stabilit decăderea din drepturile dinastice a principelui Carol, unde Prezan a susţinut poziţia regelui Ferdinand, arătând că „în asemenea situaţie Maiestatea Voastră aţi făcut ca la război. V-aţi despărţit de familie pentru ţară. Acum nu puteţi face altfel”; Un alt Consiliu de Coroană la care a participat a fost cel din 9 aprilie 1937, la Bucureşti unde s-a decis excluderea din Casa Regală a principelui Nicolae ca urmare a căsătoriei morganatice cu Ioana Doletti.
După instaurarea dictaturii regale la începutul anului 1938, Consiliul de Coroană – care până atunci funcţionase în virtutea tradiţiei – a fost instituţionalizat. Prin Decretul-Lege pentru înfiinţarea Consiliului de Coroană din 30 martie 1938, acesta a devenit un organ de stat cu rolul de a-l sfătui pe Rege „cu titlu consultativ, asupra problemelor de stat de însemnătate excepţională”. Membrii săi erau desemnaţi de Rege „dintre actualii şi foştii demnitari ai statului, ai Bisericii, ai oştirii şi Curţii regale sau din personalităţi de vază ale Ţării ”. Constantin Prezan a fost desemnat consilier regal, în virtutea deţinerii gradului de mareşal.
Activitatea didactică a lui Constantin Prezan se rezumă la perioada din tinereţe (1886-1890) în care a funcţionat ca profesor-ajutor la disciplina „Fortificaţii” la Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu. De-a lungul vieţii, Constantin Prezan a publicat singur sau în colaborare o serie de lucrări de artilerie şi geniu apreciate de istoricii militari.
În îndelungata sa carieră a fost decorat cu diferite distincții și medalii ale statului român și ale unor ţări străine ca: ”Steaua României”, clasa a V-a (1896); ”Mihai Viteazul”, clasa a III-a (1916), clasa a II-a (1917), clasa I-a (1920); ”Hohenzollern”, clasa a II-a; ”Tacova”, în grad de comandor (1896) a Serbiei; ”Sf. Ana” în grad de comandor (1896) a Rusiei; ”Coroana Regală”, clasa a II-a (1897) a Germaniei; ”Alexandru”, în grad de comandor (1897) a Bulgariei. La 12 februarie 1937 regele Carol al II-lea i-a conferit mareșalului Constantin Prezan colanul Ordinului ”Carol I”, una dintre cele mai înalte decorații ale statului român.
Moartea în 1943 a soţiei sale, Olga, l-a marcat profund. Peste câteva luni, mareşalul Prezan s-a stins şi el din viaţă la 27 august. A fost înmormântat cu funeralii de stat şi militare la cavoul familiei de la Schinetea. La ceremonia funerară din 30 august, în vremuri tulburi, de război, au participat Regele Mihai, mareşalul Ion Antoonescu, Patriarhul Nicodim, rectorii unversităţilor din Bucureşti (Horia Hulubei), Iaşi (Mihai David) şi numeroşi ţărani din satele învecinate comunei Dumeşti.
Pamfil Şeicaru în ziarul „Curentul” din 1943, scria că Prezan că era un ,,ofiţer de rară eleganţă morală, un aristocrat cu gestul stăpânit, în liniştea prin care întâmpina adversităţile. Mareşalul Prezan nu avea elocvenţă care să te fascineze, dar atitudinea sa radia în jurul lui autoritate şi încredere. Ştia să-şi descopere colaboratori, cărora le menaja susceptibilităţile, le dădea o cât mai mare iniţiativă, le garanta independenţa de spirit. Va rămâne amintirea militarului sobru, de o discretă autoritate, de o eleganţă morală nedezminţită”. Tocmai aceste calităţi l-au adus la locul şi momentul potrivit, de fiecare dată, generalul Prezan făcându-şi datoria cum ştia el mai bine. Constantin Prezan a fost un model de conduită militară, fiind unul dintre cei mai importanţi generali din istoria noastră naţională. Aflat în prejma familiei regale, cu o conduită ireproşabilă, o stăpânire de sine şi o carieră impresionantă, mareşalul Prezan a ştiut să gestioneze cu o înţelepciune profundă marile evenimente militare la care a contribuit şi pe care le-a comandat. Campania militară din vara şi toamna anului 1916 de pe frontul transilvan, urmată de refacerea armatei române în Moldova, în iarna anului 1916-1917, campaniile din vara anului 1917, din toamna anului 1918, vara anului 1919 din Transilvania şi făurirea României Mari la finele anului 1918, au fost evenimentele, în care generalul a fost profund implicat şi vor rămâne pilde pentru urmaşi.
În războiul de întregire România a suportat mari „cumpene naţionale”, fiind ameninţată nu numai cu ocupaţia teritoriului, ci şi cu dispariţia fiinţei statale. Misiunea de a salva statul, armata şi demnitatea românilor, a revenit unor oameni care vor rămâne în amintirea şi admiraţia generaţiilor viitoare. Printre ei, se numără şi mareşalul C. Prezan, vasluienii fiind mândri că acesta este prin „adopţie” o personalitate a acestor meleaguri, care a ales să se stabilească pe plaiurile moldave. Ion I. C. Brătianu îi făcea o descriere simplă, dar elocventă: ,,Prezan nu-şi voia prestigiul militar transformat în momeală electorală, nu-şi vedea rostul în combinaţiile de partid.”.
După moarte, mult timp, a fost uitat de regimul comunist, nefiind amintit decât sporadic în lucrările militare sau de istorie, ca şi mareşalul Ion Antonescu. Abia din 1989, personalitatea mareşalului Constantin Prezan a fost pusă în valoare. În mai multe orașe, inclusiv în Capitală, sunt străzi cu numele său. S-au ridicat busturi la Alba Iulia, Cluj-Napoca, Iași, Mărăşeşti și Dumești. De asemenea, unităţi militare din Brăila şi Cluj au primit numele său, iar Muzeul Judeţean Vaslui organizează la 27 august diferite manifestări cu ocazia trecerii la cele veşnice a mareşalului, sub genericiul, ,,Onor la mareşal”.
Locuitorii meleagurilor vasluiene îi datorează construcţia căii ferate Buhăeşti-Băceşti-Roman, finalizată în 1921, iar Gara din Băceşti și școala din comuna Dumești îi poartă numele. La insistenţele soţiei , Olga, în 1927, a contribuit la redeschiderea schitului Mălineşti pe care l-a înzestrat cu o parte din moşia sa. Prin urmare, această personalitate este emblematică pentru războiul de reîntregire naţională şi un model pentru tinerii de azi, aflaţi în criză de ideal.
Bibliografie selectivă:
– N. Apostu, D. Miller (coord.), Mareşalii României, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1999;
– C. Chiper şi colab., Omagiu eroilor judeţului Vaslui, Bârlad, Editura Sfera, 2016.
– G. A. Dabija, Armata română în răsboiul mondial (1916-1918), vol. II, Bucureşti, Editura I. G. Hertz, 1937;
– Petre Otu, Mareşalul Constantin Prezan. Vocaţia datoriei, Bucureşti, Editura Militară, 2008;
– Mircea N. Popa, Primul Război Mondial 1914-1918, Bucureşti, Editura Ştiiţifică şi Enciclopedică, 1979.
– Viorica Zgutta, Constantin Prezan, Mareşal al României, Editura Dosoftei, Iaşi, 2005.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
