„Puține locuri îmi sunt mai duios cunoscute ca acest ținut al Vasluiului, care nu-i nici la munte, nici la șes și se împărtășește de o neasemuită frumusețe”. (Nicolae Iorga)
Întotdeauna oamenii au acordat o atenție deosebită amenajării spațiilor verzi din cadrul așezărilor urbane, ca locuri de recreere și plimbare a locuitorilor. În acest sens, amintim celebrele grădini ale Semiramidei din Babilon, soția regelui Nabucodonosor al II-lea, una din cele șapte minuni ale lumii antice. Mai târziu, preocupările de înfrumusețare a grădinilor devin tot mai numeroase. În epoca modernă, arhitecții peisagiști încep să decoreze parcurile cu fântâni, basoreliefuri, statui și frumoase cascade, construindu-se celebrele grădini de la Versailles, din Franța lui Ludovic al XIV-lea și cele din apropierea orașului Sankt –Petersburg, din Rusia.
În Țările Române, modernizarea orașelor se intensifică în timpul domniilor regulamentare (1834-1848) și apar primele grădini publice, Cișmigiu – în București și Copou – în Iași.
Orașul Vaslui are o vechime considerabilă, fiind târg încă din secolul XIV, și numele său este de origine cumană. Prima atestare documentară sigură este din 1 septembrie 1435, când orașul devine reședință domnească. În timpul lui Ștefan al II-lea, unul din fiii lui Alexandru cel Bun, orașul Vaslui devine capitala Țării de Jos, fiind în centrul Moldovei istorice. Importanța târgului crește în vremea lui Ștefan cel Mare, când voievodul reconstruiește Curtea Domnească, acordă largi privilegii locuitorilor și zidește în 1490 o frumoasă biserică în amintirea victoriei de la Podu Înalt, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. După moartea lui Ștefan cel Mare, orașul intră într-o lungă perioadă de declin, fiind distrus în mare parte de invaziile turcești și tătărești.
Urbea cunoaște o înviorare în timpul regimului regulamentar, când Vasluiul obține titlul de oraș. În timpul domniei lui Cuza, târgoveții vasluieni erau împroprietăriți cu pământ și se pun bazele unei administrații moderne, orașul devenind comună urbană, având în frunte un primar și un consiliu local. Vasluienii participă la Războiul de Independență din anii 1877-1878 și batalionul 2 Vaslui din Regimentul 13 Dorobanți se acoperă de glorie la Plevna, fiind decorat cu distincția „Steaua României”. Dintre eroii vasluieni amintim pe sergentul Constantin Țurcanu, simbol al orașului.
În perioada interbelică, rămâne un oraș de provincie, predominant agrar, cu peste 13.000 de locuitori, din care majoritatea erau români, dar cu un număr semnificativ de evrei. Scriitorul vasluian Theodor Rășcanu relata în „Realitatea ilustrată”, din 3 februarie 1937, că orașul era un târgușor liniștit, patriarhal, cu prefectură, tribunal, liceu (fost gimnaziu de băieți ), grădină publică, hotel, un restaurant „Central”, cofetărie, cafenea, un frumos teatru, unde uneori venea și actorul C. Tănase, fiu al urbei. Orașul mai avea un cerc militar „Mareșal Prezan”, cazarmă, primărie, consiliu agricol, oficiu P.T.T., Administrație Financiară, uzină electrică modernă, un cinematograf, ale cărui filme sonore rulau de trei ori pe săptămână în sala teatrului, o stație de pompieri, penitenciar și patru cluburi politice.
Theodor Rășcanu arăta că „vasluianul care se întoarce să revadă orașul natal după un deceniu nu va mai regăsi în restaurantul gării faimoșii colaci de Vaslui, care făceau deliciul lui Petre P. Carp. Însă, pe strada Gării va trece apa Bârladului, pe un pod nou, de lemn. Va vedea strada principală pavată cu granit și biserica lui Ștefan cel Mare reparată, trecând apoi pe lângă Palatul Mavrocordat și casele Elenei Șubin, unde era clubul P.N.L. Ajuns în piața din fața Palatului Administrativ, vasluianul de altădată nu va găsi nimic schimbat. Poate, limuzina domnului Prefect, dar drumurile sunt atât de rele în Vaslui, încât cea mai bună mașină nu rezistă multă vreme”. Din fața Palatului Administrativ cu ceas, începe strada Mihail Kogălniceanu, cea mai frumoasă din oraș, cu multe instituții și case ale demnitarilor, care ține până la poarta de intrare în Grădina Publică Copou. În parc era un chioșc pentru muzica militară, un loc de tenis, o casă pentru grădinar, o seră și „zece bănci unde în luna mai înfloresc idile școlărești la umbra salcâmilor, plantați de primarul C. State”. Același scriitor menționa că iarmarocul de pe strada Libertății și bâlciul anual din 1-8 septembrie înviorau viața comercială locală. Era în „orașul lui Vasile”, mai mult o „tradiție a trecutului, decât o necesitate a prezentului”.
La inițiativa generalului Ion Rășcanu, în 1934, se construiește Mausoleul „Peneș Curcanul” din Cimitirul „Eternitatea”, un adevărat muzeu în aer liber, despre care am scris recent în acest An Comemorativ al celor adormiți în Domnul. Parcul a apărut la sfârșitul Primului Război Mondial și în jurul său se formează treptat un cartier nou. Cel care a avut inițiativa înființării unui parc în capătul străzii „Mihail Kogălniceanu” a fost învățătorul Gheorghe Răşcanu, care a deţinut funcţia de prefect al judeţului în anii 1920-1924 şi 1933-1935. Serele din parc, Castelul de apă și „Aleea scriitorilor” au fost inaugurate sub mandatul de primar al generalului Ion Rășcanu, care a condus destinele oraşului între anii 1938-1942. Era numit și „primarul mătură” pentru curățenia impusă în oraș și în fața magazinelor evreiești. De la el ne-au rămas două biserici („Sfânta Paraschiva” și „Sfântul Nicolae”), câteva clădiri de patrimoniu, printre care și cea din fața actualei Primării, unde este sediul Crucii Roșii, din Vaslui. În 1939, se înființează o topitorie de cânepă, fiind prima întreprindere de tip industrial din oraș. Ca primar al Capitalei în anii 1943-1944, generalul Ion Rășcanu construiește o Rotondă a scriitorilor în parcul Cișmigiu și patru din aceste busturi au fost realizate de renumiți sculptori vasluieni.
Pe strada Mihail Kogălniceanu în perioada interbelică se aflau de o parte și de alta importante instituții: pe dreapta exista localul Primăriei, distrus la cutremurul din 1940, apoi clădirea Şcolii primare de băieţi nr. 1 (distrusă tot la cutremurul amintit). În continuare, se afla clădirea Pompieriei, pe locul ei fiind, astăzi, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vaslui și Liceul de băieţi „Mihail Kogălniceanu”, construit în stil Spiru Haret. În acest local este acum Școala Gimnazială „Constantin Parfene”. Pe stânga, era sediul Legiunii de Jandarmi. Acum, aici se află clădirea GOSCOM Vaslui.
Deși are peste o sută de ani de existență, Grădina Copou este o creaţie relativ recentă, deoarece Vasluiul a mai avut un parc, numit „Central” tocmai datorită poziţiei sale. Pe locul acestui parc, astăzi se găsesc Palatul administrativ al judeţului, Muzeul „Ștefan cel Mare” şi Biblioteca judeţeană. În 1968, orașul devine reședință de județ și a început construcţia actualului Centru civic. Până atunci, parcul se învecina cu următoarele străzi: nord – Str. Hagi Chiriac; sud – Str. I. C. Brătianu (redenumită în 1948 I. C. Frimu, iar după evenimentele din decembrie 1989, Ing. Badea Romeo); est – Str. Principele Nicolae (după 1948, 7 Noiembrie, acum inexistentă); vest – Str. Principesa Maria (după 1948, 30 Decembrie, acum nu mai este). Până prin anii 50 ai secolului trecut, mai circulau încă birjele prin oraș. Și înainte de 1968, Vasluiul era cunoscut ca oraşul florilor. Datorită strădaniei deosebite a preşedintelui Sfatului Popular Orăşenesc de atunci, Vasile Baltă, Vasluiul a câştigat locul I pe regiunea Iaşi, dar şi locul I pe ţară la capitolul „Cel mai îngrijit, mai curat şi mai frumos oraş din ţară”, evident, la categoria sa de mărime.
Ca urmare a noii reorganizări administrativ-teritoriale din 1968, orașul devine reședință de județ și cunoaște un proces intens de industrializare, dezvoltându-se sub aspect edilitar, demografic, social-economic și cultural. În 1979, devine municipiu, având o arhitectură modernă, cu un centru civic aparte. Acum, Parcul Copou devine spațiul de verdeață și de recreere cel mai frecventat de vasluieni. Este situat în partea de nord a municipiului Vaslui, fiind delimitat de străzile: Mihail Kogălniceanu la sud, la vest de Andrei Mureşanu, la nord de str. Ioanesei Adrian, la est de Veteran Ţurcanu. Aleea principală a parcului este străjuită de statuile lui Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Ion Creangă. Nostalgia zilelor de altădată este amintită de prezenţa foişorului, unde înainte de 1989, diferite formaţii din judeţ obişnuiau să susţină recitaluri de fanfară. Muzica de fanfară şi nu numai, continuă să răsune şi astăzi, pe o estradă construită în anul 2004.
În ultimii ani, a devenit una dintre cele mai frumoase grădini publice din România și a suferit transformări radicale, primind premiul de excelență la Gala Asociaţiei Municipiilor din România. Considerat „fratele” mai mic al parcului Copou din Iaşi, Copoul din Vaslui a cunoscut în ultimii zece ani transformări radicale, cele 11 hectare de teren fiind reamenajate în cele mai mici detalii. Zeci de specii de arbuşti, arbori foioşi, conifere, plante perene sau agăţătoare înfrumuseţează parcul, peisagistica florală fiind adaptată fiecărui sezon. Pentru întreţinerea gazonului, considerat punctul forte al parcului, este folosit un sistem de irigaţii cu zece aspersoare supraterane.
De îngrijirea parcului se ocupă zilnic 12 angajaţi, adevărați specialiști în domeniu, iar costurile anuale de întreţinere provin din bani de la bugetul local. Începând cu anul 2006, imaginea Copoului vasluian s-a modificat radical, dintr-un parc modest, a devenit unul dintre cele mai îngrijite grădini publice din ţară. Au fost reamenajate aleile, terenul de tenis, precum şi parcul de joacă pentru copii. Pe lângă speciile întâlnite în parcuri şi grădini publice (brad, mesteacăn, ienupăr, molid argintiu tisă, tuia), în Parcul Copou din Vaslui sunt plantate numeroase hortensii, magnolii, rododendroni, liliac în aliniament de gard viu, tei sub formă de umbrelă, trandafiri căţărători, cedri dirijaţi sub formă de bonsai, arţari japonezi etc.
Înfrumusețarea parcului continuă, fiind inclusă în strategia de dezvoltare a municipiului Vaslui, pentru care sunt accesate fonduri europene. La inițiativa primarului Vasile Pavăl, s-au adus utilaje de ultimă generație, pentru întreținerea grădinii și aranjamentului floral. Totodată, strada Mihail Kogălniceanu, străjuită de platani, cunoaște în prezent un amplu proces de modernizare.
Nu este vasluian care să nu se fi plimbat măcar o dată pe aleile încărcate de istorie ale Grădinii Publice. Ai impresia că te privesc în taină Mihail Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri, iar ținuta ta vestimentară ar putea fi comentată, în șoaptă, de persoanele aflate pe băncile din parc. Tinerii de azi, pornind de la impresionantul tezaur lăsat de înaintași, au un rol deosebit în construirea viitorului unei țări în care toți românii să se simtă ACASĂ!
Prof. Nicolae Ionescu
