Considerat n vechile calendare drept celebrare a Anului Nou, fapt sustinut si de numeroasele practici magice ale Ajunului, Crciunul a pstrat pn la urm cu preponderent imaginea srbtorii crestine, n care mai pot fi puse n evident vagi urme de ritualuri pgne. Sub influenta lui Mos Ajun, a aprut si un Mos Crciun, figur controversat, de un demonism accentuat. Mai nti ostil momentului Nasterii, convertit ori uneori pedepsit drastic n fata minunii pogorte asupra sotiei sale, Crciunoaia, devine simbol al srbtorii, al drniciei si al crezului. Lui i se atribuie obiceiul darurilor fcute copiilor, dup modelul celor oferite pruncului Iisus.
De cealalt parte, obiceiul colindatului pare s nu-si gseasc pe deplin explicatii crestine: fie c obiceiul exista inc inainte de nasterea lui Iisus fie c este practicat ca element component al unor ritualuri escatologice, atunci cand nu se vor mai auzi colinde si cand nu se vor mai inrosi ou, va veni sfarsitul lumii si in care este vorba mai putin de colindele specifice, in care este preamrit Nasterea. Toate aceste explicatii sunt valabile pentru colindele agricole de sfarsit de an, avand ca punct de plecare ziua de 23 decembrie si incheindu-se undeva in jurul zilei de 7 ianuarie. n traditia popular zilele sptmanii s-a personificat in Sfanta Luni, Sfanta Vineri, Sfanta Sambt, ba mai mult chiar si subamprtirile zilei si noptii, Miaznoapte, Miazzi, Zoril, Murgil sau Negril, care sunt fiinte reale pentru popor, cu oaresce puteri de netgduit. Tot asa a fcut din zilele insemnate, Ajunul si Crciunul, dou personaje, Mos Ajun si Mos Crciun. Ei sunt cunoscuti drept mosi, deoarece s-au artat totdeauna cu brbile albe de zpad. Si apoi sunt si btrani, tare btrani, ei existand din vremuri demult uitate, din veacuri de mult apuse, sunt de o varst cu Soarele si Luna. Ei se aseamn unul cu altul ca doi frati gemeni, ca dou picturi de ap: btrani, cu brbile lungi pan la pmant, stufoase si albe ca zpada, amandoi sunt buni si darnici, amandoi cutreier lumea de la un capt la altul, rspandind veselia in jurul lor, prin darurile bogate si imbelsugate. Darurile sunt in special pentru copii, pentru care scot totdeauna din marii si in veci interminabilii lor saci, amandoi umbl pe acelasi drum si in veci nedesprtiti unul de altul, cum Dumnezeu si Sfantul Petru de asemenea umblau amandoi pe un loc, tot asa de buni si btrani amandoi. Deosebirea dintre ei este la darurile imprtite. Mos Ajun druieste nuci, pere, covrigi, colaci, colindete, plcinte, prjituri, bomboane si alte dulciuri si mancruri plcute lor. Iar Mos Crciun le aduce haine, incltminte, jucrii, carnati, caltabosi si sorici de purcel. n traditia popular se povesteste c Maica Domnului, fiind cuprins de durerile facerii, a cerut adpost lui Mos Ajun. Acesta, motivand c este om srac, o refuz, indrumand-o spre fratele su mai mare si mai bogat, Mos Crciun. Crciun era stpanul staulului unde au gzduit Iosif si Maria. Cand s-a nscut Hristos, baba lui Mos Crciun, Crciuneasa, s-a dus de a mosit pe Maica Domnului. Cand a auzit Mos Crciun c femeia sa a lucrat in ziua lui, i-a tiat mainile pe loc. Atunci Crciuneasa s-a dus la Maica Precista si, plangand, i-a spus ce-a ptit si i-a artat mainile. Maica Precista a suflat peste mainile Crciunesei si indat mainile i s-au fcut frumoase si curate, iar nu zbarcite, cum erau inainte de aceasta. De bucurie c nevasta lui a scpat de pedeapsa lui necugetat, Crciun aprinde un rug de cioate de brad in curtea lui si joac hora cu toate slugile sale. Dup joc imparte Fecioarei Maria daruri pstoresti (lapte, cas, urd, smantan) pentru ea si fiul ei. Astfel, Mos Crciun reprezint o transfigurare a magilor ce i-au adus daruri lui Iisus la nasterea sa si c este simbolul tipului creator. Mai mult de un mileniu crestinii au srbtorit Anul Nou in ziua de Crciun, in imediata apropiere a solstitiului de iarn: la Roma, pan in secolul al XIII-lea, in Franta, pan in anul 1564, in Rusia, pan in vremea tarului Petru cel Mare, in Trile Romane, pan la sfarsitul secolului al XIX-lea. La romani amintirea acelor vremuri este inc proaspt, de vreme ce, in unele sate bntene si transilvnene, ziua de 1 ianuarie se numeste Crciunul Mic, nu Anul Nou. n unele zone se cred c, mai inainte vreme, foarte multe rutti fceau oamenii, din pricin c isi uitaser de Dumnezeu. Pentru a-i scpa de pcate, Dumnezeu a lsat colindele, ca in fiecare an la Crciun numele cel sfant al Domnului s vin neaprat la urechile oamenilor si astfel s se abat de la calea ruttilor. Atunci cand colindele nu se vor mai auzi pe pmant, vor iesi diavolii si astfel lumea va incpea pe mana lor. Traditiile contemporane spun despre ‘sfantul’ Crciun, Mosul ‘darnic si bun’, ‘incrcat cu daruri multe’, sunt printre putinele influente livresti ptrunse in cultura popular de la vest la est si de la oras la sat. Derivatul de ‘mos’ din numele su inseamn ‘intemeietor’, ‘ziditor’, ‘inceptor’. n noaptea de Crciun exist obiceiul de a se pstra in vatr focul aprins. Se pune in aceast noapte un bustean in foc, numindu-se busteanul Crciunului. nc din timpuri strvechi, tranii din intreaga Europ, obisnuiau ca in anumite zile ale anului, primvara si la solstitiul de var, dar prin in unele locuri, si la sfarsitul toamnei sau in cursul iernii, de Crciun si in ajunul Bobotezei, s aprind focuri sau ruguri si s danseze in jurul lor sau s sar peste ele. Un vestigiu probabil a superstitiilor omului primitiv care, observand miscarea aparent a Soarelui a considerat c acesta il poate ajuta. Solstitiul de iarn fiind socotit de cei din antichitate a fi in jurul datei de 25 decembrie, au fost trecute si obiceiurile legate de foc la aceast dat. Cenusa busteanului care arde in noaptea Crciunului e imprstiat prin grdini pentru a promova rodirea lor. n ajun si Crciun se pun pe o mas, lang o fereastr inchis, dou paini, sare, peste, grau si un pahar cu ap pentru rudele decedate din familie ce se credea c vin si mnanc din acele bucate. La mesele de Crciun nu se bea rachiu, el fiind un produs inventat de diavolul, ce apoi il batjocoreste pe cel ce-l bea, zicand c rachiul are intaietate inaintea tuturor bucatelor. n ziua de Ajunul Crciunului, pan a nu rsri soarele, se incepe a lucra cate putin din toate treburile si se lucreaz cate putin cu uneltele cu care se doreste s se lucreze cu drag si cu mult spor peste an. Se posteste total in ziua de Ajun pentru spor in anul ce vine. n ziua de Ajun, cine iese cel dintai afar de dimineat, la inapoiere este obiceiul s ia cateva surcele de la tietor in man si, cand se intr in cas, imprstiind una cate una surcelele prin cas se rosteste: ‘Bun dimineata lui Ajun, C-i mai bun a lui Crciun! Pui, vaci, cai, oi, bani, purcei, Bogtie, sntate, C-i mai bun decat toate!’ Dup care se intr in cas. Aceste surcele se numesc pui si vor aduce gospodriei spor si belsug in decursul anului. Strinul care intr in curtea unui gospodar nu trebuie s inchid poarta, ci gazda singur s o inchid, pentru a nu i se inchide norocul, iar la fete de mritat s nu i se taie calea petitorilor. Acestea sunt, potrivit traditiei populare, practici apotropaice din categoria magiei primei zile in vederea obtinerii sporului, a norocului, a puterii de munc necesare in anul ce vine, precum si pentru a evita nenorociri sau boli. n ajunul Crciunului si la Crciun este cerul continuu deschis si se aude o toac din cer btand, coruri de ingeri cantand iar cocosii se pornesc a canta, dar minunea aceasta n-o pot vedea decat cei buni la Dumnezeu. ncepand cu Ajunul Crciunului si sfarsind in ziua de Boboteaz, se umbl cu steaua. Copiii care umbl cu steaua se numesc stelari, colindtori sau crai, pe cap avand coroane de hartie colorat. Prin Vicleim sau Irozi se intelege datina tineretului de a reprezenta la Crciun Nasterea lui Iisus Hristos, venirea Magilor dup stea, poftirea lor de ctre Irod, siretenia acestuia de a afla pruncul prin mijlocirea celor trei Crai si, adesea, infruntarea necredintei, personificate printr-un copil sau un cioban. Turca umbl de cand Irod imprat a omorat cinci mii de prunci. El nu stia cum si ce s fac, pentru ai scoate pe femeile cu copii afar pentru a omori toti pruncii. Astfel a fost ales un om urat, imbrcat in piele de tap, cu coarne in cap si cu pene de cocos in crestet si clopot la spate si inarmat cu o mciuc mare in man. O reminiscent a Tapului Ispsitor din vremea grecilor. Cine se imbrac in turc se spune c nu poate merge la biseric sase sptmani. De Crciun, toate lucrurile imprumutate se reintorc acas, la stpanul de drept. La cele trei srbtori mari: Crciun, Paste si Rusalii, traditia popular cerea splatul ritualic pe fat cu ap in care s-a pus un ban de argint pentru a avea bani multi in tot timpul anului s un obraz curat precum argintul. n ajunul Crciunului se d copiilor s mnance bostan, ca s fie dolofani si rumeni peste an. n serile de Ajun si de Crciun din vechi timpuri se coace un colac deosebit, numit stolnic sau colacul plugarilor, ce se aseaz pe masa din odaia de curat inconjurat cu un lant de fier. Acest colac se pstreaz pe mas din Ajunul Crciunului si pan la Anul Nou, uneori pan la Boboteaz, cand este sacrificat ritualic si imprtit la toti ai casei, pentru a fi feriti de boli iar covata in care a fost frmantat se pune in fanul care se d la vite s fie spornice iar lantul cu care a fost inconjurat masa se aseaz in fata grajdului, pentru a trece vitele peste el. Aceast practic magic ajut pentru sntatea vitelor din bttur si pentru aprarea de lupi numit in popor si Legatul fiarelor. Pe alocuri acest colac are rol apotropaic, pentru ca dracul s nu fure copiii din cas, cci legendele populare spun c odat dracul ar fi vrut s fure un copil, dar colacul a rspuns la cele zece intrebrighicitori iar dracul a pleznit de necaz. La toate ajunurile srbtorilor de iarn se pun pe mas dou paini, sare, peste, grau si un pahar cu ap, si se crede c noaptea vin rudele decedate din familie si mnanc din acele bucate. n ziua de Ajun este interdictia de a consuma carne. Exceptie face doar carnea de vrabie, cci astfel munca din timpul anului va fi usoar ca zborul vrbiei. Tot acum incepe imperecherea psrilor. n ziua de ajun femeile, pan a nu manca nimic, mtur casa si cenusa din vatr, si le arunc peste ogor, zicand: ‘Cum n-am mancat eu diminetile ajunurilor, asa s nu mnance nici o lighioaie roadele’. n ajunul Crciunului se tiau copacii ce nu rodeau. Femeia gospodarului, arunc cu piatra in ei sau pune cenus din vatr la rdcina lor pentru a-i inspimanta si astfel crezand c vor imbuntti rodul lor pentru anul viitor. Cat tin zilele Crciunului, furca de tors trebuie ascuns, cci altfel cel ce o va vedea in aceste zile la var va fi muscat de un sarpe atat de gros si atat de lung, ca o furc. Scalda in ziua de Crciun ajut pe toti ai case spre a fi usori si sprinteni tot anul. n ziua de Crciun finii merg pe la nasi cu daruri. Dup cele trei zile ale Crciunului pe 28 decembrie intalnim in unele zone obiceiul ‘ingroprii Crciu – nului’- de fapt, a anului vechi – ritual cu o vechime considerabil, poate unul dintre cele mai arhaice ele – mente surprinse de calendarul popu – lar. Moartea, ingroparea si renasterea divinittii pentru bunstarea naturii, a campurilor, oamenilor mai poate fi intalnit, pe lang elementul central al calenda – rului crestin, nvierea Domnului, in obiceiul Caloianului. Prognozele populare spun c dac la Crciun e cald, incat se pot tine usile deschise, la Pasti va fi frig. Dac in prima zi de Crciun va fi vreme senin, frig si ger, atunci vara va fi bun. n noaptea sfant de Crciun s lsm deoparte grijile si suprrile pentru a ne deschide inima spre a primi o pictur din binecuvantarea ce se revars peste toat lumea.
CRCIUN FERICIT!
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ‘Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea’, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Arthur Gorovei – ‘Credinti si superstitii ale poporului roman’, Editura, Grai si Suflet – Cultura National’ Bucuresti, 1995.
– Antoaneta Olteanu – ‘Calendarele poporului roman’, Editura Paideia, 2001.
– Elena Niculita Voronca – ‘Datinile si credintele poporului roman’, Editura Polirom, Iasi, 1998.
– Ion Ghinoiu – ‘Obiceiuri populare de peste an’, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ‘Srbtori si obiceiuri romanesti’, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ‘Zile si mituri. Calendarul tranului roman 2000’, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ‘Gandirea magico-religioas la romani’, Dictionar, Editura Enciclopedic, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ‘Ghidul Srbtorilor Romanesti’, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuc – ‘Srbtoarea noastr cea de toate zilele, vol. II’, editura Cartea de Buzunar, 2006.
– ‘Proloagele de la Ohrida’, Editura Cartea Ortodox, 2005.
– Romulus Vulcnescu – ‘Mitologie Roman’, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – ‘Srbtorile la romani’, Editura ‘Grai si Suflet – Cultur National’, 2001.
– Tudor Pamfile, ‘Mitologia roman’, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– ‘Vietile Sfintilor’, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.
