n traditia popular romneasc, n fiecare an, pe 10 februarie, este srbtorit Sfntul Haralambie, Haralampie sau Haralampie de Cium. Aralam, dup cum i se mai spune n credinta popular, este considerat pn azi patronul ciumei, pzitor de foamete si izgonitor de duhuri necurate, fctor de minuni, pzitor al mortii, stpnul si purttorul tuturor bolilor, ziua sa fiind pzit ca oricare alt mare srbtoare si tinut cu mare strsnicie prin post si fr de munc.
Sfantul este vestit pentru puterea credintei sale si entuziasmul cu care imprtsea sfintele invtturi crestine si cinstit pentru faptele mrete ce le-a svarsit atat pentru oameni cat si pentru animale. Btran cu trupul, avea 113 ani, dar nu cu sufletul, Sfantul Haralambie s-a invrednicit de mprtia lui Dumnezeu prin moarte muceniceasc, in vremea impratului Septimius Sever. Crezand c un om btran este usor de induplecat pentru a se lepda de Hristos si s se inchine la idoli, a fost supus unor chinuri groaznice, ca apoi s fie jupuit de viu pentru credinta in Hristos. Sfantul le-a spus prigonitorilor si: ‘V multumesc vou, fratilor, c, jupuind trupul meu cel vechi si btran, mi-ati innoit sufletul cu haina cea nou a suferintei pentru Mantuitor si pentru biserica sa’. Fidel pan la capt credintei sale, Haralambie a murit in inchisoare, decapitat si tiat in bucti, nu inainte ins ca Dumnezeu s-i fi indeplinit ultima si unica sa dorint, formulat chiar de ctre sfant: ‘Cel ce va tine ziua mea si va posti-o, de acela s nu se apropie nici o boal’. n Europa, ciuma a fost adus din Orient in primele veacuri dup Hristos, in vremea Sfantul Haralambie. Ea aprea in iconografia de la jumtatea sec. al XIX-lea si in imaginatia tranilor asemeni unui schelet, un personaj malefic, cu mari aripi negre si o sabie lat in man, sau o creatur cu un picior de vac si unul de om, incornorat si inzestrat cu o coas ucigtoare cu care reteza vietile celor neasculttori de randuielile stabilite si care, din fericire, era tinut in lant de ctre puternicul sfant. Se spunea c fiindc ciuma era cat pe ce s nimiceasc toti oamenii de pe pmant, insusi Dumnezeu i-ar fi dat-o lui Haralambie in grij. Potrivit mentalittii arhaice, spiritul ciumei se intrupa intr-o ‘uraciune de bab’, numit uneori ‘Mama Musa’. Potrivit unei legende, baba in miniatur ar fi fost bgat intr-o nuc, Sfantul Haralambie purtand tot timpul aceast nuc in san; uneori, sfantul ii ddea drumul pentru a manca rdcini, ghind sau pdure tanr, iar cand vedea c rutatea in lume e prea mult, o mai scpa si printre oameni. Oamenii au avut diverse forme de a se apra de cium pe parcursul veacurilor: organizau ospete copioase in mijlocul drumului, crezand astfel c ciuma se va stura si va pleca; confectionau o asa-numit ‘cmas a ciumei’, aceasta se fcea intr-o singur noapte de nou babe si dintr-un singur caier de canep, cu care imbrcau pe cel bolnav. Femeile in mediul rural fceau un colcel, il coceau inainte de rsritul soarelui, il rupeau in patru bucti, aruncandu-le in cele patru vanturi. Se mai zice c Sfantul ar fi lsat cu limb de moarte, c unde se va gsi o buctic din trupul lui, locul acela va fi in veci ferit de cium. Oamenii duceau colaci la biseric, ca s fie sfintiti si mancau din ei cand erau bolnavi sau ii imprteau ca s se indure sfantul s nu dea drumul ciumei din lant. Totodat, se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea si se dau de poman coliv, covrigi, lumanri de sufletele mortilor dar si pentru paza vietii si a gospodriei. De Sfantul Haralambie se obisnuia s se fac agheasm la biseric, care era apoi but (pentru sntate), folosit pentru splat duminic de dimineat, dar si pentru a stropi grajdurile, vitele si pomii pe tulpin pentru a-i apra de uscciune pe perioada verii. La sate, Sfantul Haralambie este cunoscut ca un aprtor impotriva bolilor ce cuprind animalele, drept pentru care oamenii obisnuiesc s aduc la biseric trit, sare, cartofi, mere, coliv si colaci, pentru a fi sfintite, fiind destinate celor bolnavii din cas dar si cereale si sare pentru hrana animalelor spre a fi binecuvantate de preoti. O parte din aceast hran a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora. Cu coliv sfintit se ungeau pomii la tulpini, pentru a preveni uscarea lor pe timpul verii. Sfantul Haralambie mai este considerat prin unele zone si sfantul care strange sufletul omului. De aceea, celui care lucreaz de ziua lui si pentru cei pctosi vor fi bolnavi tot timpul anului iar sufletul iese cu chinuri iar pentru cei smeriti si cu fric de Dumnezeu, cu mult blandete. Sfantul Haralambie, este considerat in credinta popular protector pentru psri si pentru toate animalele din bttur pentru a fi ferite de boli si de rpitori dar si pentru camp si semnaturi pentru prevenirea o recolt bogat. Astzi nu se injug nici un animal de povar. n credinta popular se spune c dac plou in ziua de Sf. Haralambie, va mai ploua alte patruzeci de zile la rand. n perioada crestin erau oficiate anumite slujbe si rugciuni ctre icoana Sfantului Haralambie, care treptat, au inlocuit majoritatea practicilor si superstitiilor precrestine. Desi ciuma a fost eradicat si nu mai face astzi ravagii ca altdat, e bine ca Sfantului Haralambie sau Ziua Ciumei s fie tinut pentru mult prea multele boli care inc ne afecteaz sntatea. De aceea, s ne rugm ca Sfantul Haralambie s ne aib mereu in paza sa. Tuturor ce poart numele sfantului, un sincer
‘LA MULTI ANI!’
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ‘Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea’, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Arthur Gorovei – ‘Credinti si superstitii ale poporului roman’, Editura ‘Grai si Suflet – Cultura National’, Bucuresti, 1995.
– Antoaneta Olteanu – ‘Calendarele poporului roman’, Editura Paideia, 2001.
– Elena Niculita Voronca – ‘Datinile si credintele poporului roman’, Editura Polirom, Iasi, 1998.
– Ion Ghinoiu – ‘Obiceiuri populare de peste an’, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ‘Srbtori si obiceiuri romanesti’, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ‘Zile si mituri. Calendarul tranului roman 2000’, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ‘Gandirea magico-religioas la romani’, Dictionar, Editura Enciclopedic, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ‘Ghidul Srbtorilor Romanesti’, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuc – ‘Srbtoarea noastr cea de toate zilele’, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Romulus Vulcnescu – ‘Mitologie Roman’, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – ‘Srbtorile la romani’, Editura ‘Grai si Suflet – Cultur National’, 2001.
– Tudor Pamfile – ‘Mitologia roman’, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– ‘Vietile Sfintilor’, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.
