În județul Vaslui camerele care detectează automat numărul de înmatriculare și verifică plata rovinietei se află pe DN24 în localitatea Crasna și pe DN24B în localitatea Râșești. Legea prevede că un șofer nu poate fi sancționat de mai multe ori pentru aceeași abatere, iar regula se aplică și pentru orice șofer prins fără rovinietă.
Numărul de amenzi de care pot fi primite într-o lună
Dacă un șofer este surprins fără rovinietă, nu poate primi o altă amendă pentru aceeași încălcare până nu este înștiințat oficial.
„În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, prevede OG 15/2002.
Astfel, un șofer poate fi sancționat o singură dată pentru lipsa rovinietei până când primește notificarea oficială. După notificare, dacă acesta continuă să circule fără rovinietă, poate fi amendat din nou. Practic, în condițiile actualei legislații, șoferii nu pot primi mai multe amenzi pentru aceeași încălcare într-o perioadă scurtă de timp.
Prescripția amenzii de rovinietă
Amenzile pentru rovinietă se prescriu dacă nu sunt comunicate în termen de 4 luni de la data constatării contravenției. Dacă șoferul nu primește amenda în acest interval, sancțiunea poate fi anulată. Este important ca șoferii să știe că, dacă primesc o amendă după această perioadă de 4 luni, au dreptul legal să solicite anularea acesteia.
Amenda pentru lipsa rovinietei variază în funcție de tipul vehiculului și poate ajunge la sume considerabile. Pentru autoturisme, amenda se situează între 250 și 500 de lei, dar pentru camioanele de mare tonaj poate ajunge până la 4500 de lei.
Unde sunt amplasate camerele de rovinietă
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a instalat peste 100 de camere care monitorizează vehiculele pe drumurile naționale, europene și autostrăzi. Aceste camere detectează automat numărul de înmatriculare și verifică plata rovinietei. Printre județele monitorizate intens se numără Arad, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța și Timiș.
Județul Arad:
DN7 – Nădlac
DN79 – Arad
Nădlac II (Autostrada A1)
Turnu
Județul Argeș:
DN65 A – Buzoești
Județul Bacău:
DN11 – Sănduleni
DN15 – Garleni
DN2 – Nicolae Bălcescu (cameră rovinietă dublă)
Județul Bihor:
DN1 – Oșorhei
Săcuieni
Județul Bistrița-Năsăud:
DN17 – Tiha Bârgăului
Județul Botoșani:
DN29 – Baisa
Județul Brașov:
DN1 – Timișul de Sus
DN1 – Sercaia
DN11 – Lunca Calnicului
DN11– Harman (cameră rovinietă dublă)
DN73 – Râșnov
Județul Brăila:
DN21 – Bărăganul
DN22 – Movila Miresii
DN2B – Lacu Sărat
Județul Buzău:
DN2 – Mărăcineni (cameră rovinietă dublă)
Județul Caraș-Severin:
DN6 – Mehadia
DN58 – Soceni
Naidăş
Județul Călărași:
DN3 – Cuza Vodă
Județul Cluj:
Autostrada A3 – Gilău (cameră rovinietă dublă)
DN75 – Mihai Viteazu
DN1 – Vâlcele (cameră dublă)
DN1C – Jucu
Județul Constanța:
DN38 – Movilița
Negru Vodă
Ostrov
Județul Covasna:
DN12 – Sfântu Gheorghe
Județul Dâmbovița:
Autostrada A1 – Petrești (cameră dublă)
DN71 – Ulmi
Județul Dolj:
DN6 – Coșoveni
DN55 – Bratovoești
DN56 – Podari
DN65 – Pielești
Județul Dolj:
frontieră Bechet,
frontieră Calafat
Județul Galați:
DN25 – Sendreni
DN26 – Vânători
DN24 – Cosmești
Județul Giurgiu:
DN5 – Călugăreni (cameră dublă)
frontieră Giurgiu
Județul Harghita:
DN12 – Sandominic
DN13A – District Harghita
Județul Hunedoara:
DN66 – Bacia
DN7 – Săcămaș
Județul Ialomița:
Autostrada A2 – Fetești (cameră dublă)
DN2A – Giurgeni
Județul Iași:
DN2 – Moțca
DN28 – Lețcani (cameră dublă)
DN24 – Popricani
Județul Ilfov:
Glina A2 (dublă)
Autostrada A3 – Snagov (cameră dublă)
Județul Maramureș:
DN18 – Moisei;
Județul Mehedinți:
Porțile de Fier I;
Județul Mureș:
DN15 – Sangeorgiu de Mureș
DN13 – Bălăușeri
Județul Neamț:
DN15 – Vaduri
DN15 – Călugăreni
Județul Prahova:
DN1 – Bărcănești/Românești (cameră dublă)
DN72 – Bratasanca
DN1B – Albești (cameră dublă)
DN1A – Măneciu
Județul Satu Mare:
DN19 – Decebal
Județul Sălaj:
DN 1F – Românași
Județul Suceava:
DN2 – Iacobești
DN17 – Vamă
Județul Teleorman:
DN6 – Drăgănești Vlașca
Județul Timiș:
DN59 – Jebel
DN6 – Sânnicolau Mare
DN69 – Orțișoara
Județul Timiș:
frontiera Cenad
Județul Timiș:
frontiera Lungă
frontiera Vălcani
Județul Tulcea:
DN22A – Cataloi
Județul Vaslui:
DN24 – Crasna
DN24B – Râșești
Județul Vâlcea:
DN64 – Ionești
DN67 – Budești
DN7 – Călimănești/Seaca
Județul Vrancea:
DN23 – Vulturu.
Prețul pentru rovinietă și verificarea valabilității sale
Pentru a evita amenzile, șoferii pot verifica valabilitatea rovinietei pe site-ul CNAIR, introducând numărul de înmatriculare și seria șasiului. Sistemul afișează instant data la care a fost plătită taxa pentru rovinietă și data expirării.
În anul 2024, prețul rovinietei variază în funcție de tipul vehiculului și perioada de valabilitate. Pentru autoturisme, costul începe de la 2.5 euro pentru o zi și ajunge la 28 de euro pentru un an. Tarifele pentru vehiculele de transport marfă și persoane sunt mai mari, ajungând până la 1210 euro pentru vehiculele de peste 12 tone cu cel puțin 4 axe.
Pentru autoturisme, prețul unei roviniete va fi:
1 zi – 2.5 euro
10 zile – 3.3 euro
30 de zile – 5.3 euro
60 de zile – 8.4 euro
12 luni – 28 euro.
Pentru vehiculele de transport marfă de până în 3.5 tone, tarifele vor fi:
1 zi – 8.6 euro
10 zile – 11.5 euro
30 de zile – 18.2 euro
60 de zile – 28.8 euro
12 luni – 96 euro.
Pentru vehiculele de transport marfă de peste 3.5 tone, taxa de drum va fi:
1 zi – 4 euro
10 zile – 16 euro
30 de zile – 32 euro
12 luni – 320 euro.
Aceleași costuri sunt valabile și pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto).
Pentru vehiculele de transport marfă de peste 7.5 tone, rovinieta va costa:
1 zi – 7 euro
10 zile – 28 euro
30 de zile – 56 euro
12 luni – 560 euro.
Aceleași costuri sunt valabile și pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto).
Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone, cu cel puțin 3 axe, vinieta va costa:
1 zi – 9 euro
7 zile – 36 euro
30 de zile – 72 euro
12 luni – 720 euro.
Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone, cu cel puțin 4 axe, taxa de drum va fi:
1 zi – 11 euro
7 zile – 55 euro
30 de zile – 121 euro
12 luni – 1210 euro.
Verificarea periodică a valabilității rovinietei și cunoașterea detaliilor legislative pot ajuta la evitarea sancțiunilor nedorite și la respectarea legislației rutiere.