În calitate de primar, în mandatul 2020-2026, Benone Pletea s-a autonumit manager de proiect și membru în echipele de implementare a unor proiecte, deși cele două calități sunt incompatibile, obținând astfel, în mod necuvenit, 60.238 de lei. Pletea a primit, anul trecut, o condamnare definitivă la închisoare pentru că ar fi încercat să fraudeze alegerile din 2020.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad în cazul lui Benone Pletea, fost primar al comunei Ibănești, care ar fi săvârșit infracţiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, „întrucât a emis 3 dispoziții care au produs un folos material pentru sine, prin obținerea de venituri în sumă de aproximativ 60.238 Lei, în calitate de manager de proiect, respectiv, în calitate de membru în echipele de implementare a unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, respectiv a unor proiecte finanțate prin mecanismul de redresare și reziliență”. El ar fi încălcat astfel articolul 301 din Codul penal.
„În exercitarea atribuțiilor de primar (mandatul 2020-2024), a emis 3 dispoziții care au produs un folos material pentru sine, prin obținerea de venituri în sumă de aproximativ 60.238 Lei, în calitate de manager de proiect, respectiv, în calitate de membru în echipele de implementare a unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, respectiv a unor proiecte finanțate prin mecanismul de redresare și reziliență”, a transmis ANI, precizând că fostul primar a încălcat astfel art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.
„În perioada 2020-2024, a exercitat simultan cu funcția de primar și funcția remunerată de manager de proiect și respectiv funcția de membru în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și al unor proiecte finanțate prin mecanismul de redresare și reziliență”, arată ANI, acuzându-l pe fostul edil că a încălcat art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.
În mai anult trecut, Pletea a rîmas cu o pedeapsă dată de Judecătoria Bârlad într-un dosar în care era acuzat de fraudarea alegerilor din 2000. Acuzațiile erau de fals în înscrisuri sub semnătură privată și priveau încercarea de a câștigă alegerile locale prin fraudă. Ajuns în instanță, fostul edil a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de 3 ani. De asemenea, el a fost obligat să execute și 60 de zile de muncă în folosul comunității. Decizia a rămas definitivă după ce Curtea de Apel a respins apelurile declarate. În 2020, alături de mai multe persoane, primarul a falsificat 82 de adeverințe medicale prin intermediul cărora au fost întocmite cereri de vot cu urna mobilă în cadrul scrutinului din 27 septembrie 2020. A fost reținut timp de 24 de ore, dar a fost reales atunci primar cu 518 voturi, devansând-o pe liberala Elena Ibănescu, care obținuse 212 voturi.
Benone Pletea a fost primar al comunei Ibănești vreme de 20 de ani.







