Proiectul „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei – Şcoala Gimnazială Elena Cuza Vaslui”, implementat de Primăria Vaslui prin Planul Național de Redresare și Rezidență (PNRR) nu va fi finalizat până pe 31 august 2026. Pentru a nu fi obligată să returneze aproape 6 milioane de lei, municipalitatea speră fie la amânarea termenelor de finalizare, fie mutarea pe altă sursă de finanțare. Un alt proiect prin PNRR, reabilitarea școlii „Mihail Sadoveanu”, va fi finalizat până la sfârșitul lui august, cu un an întârziere. Ambele, au același executant.

În 2023, Primăria municipiului Vaslui anunța o mare realizare, accesarea de fonduri nerambursabile prin PNRR pentru reabilitarea a două școli din oraș,„Mihail Sadoveanu”(fostă nr. 10), și „Elena Cuza” (școala nr. 4). Doi ani mai târziu, primarul Lucian Braniște își arăta nemulțumirea față de felul în care evoluau lucările la școala „Mihail Sadoveanu”, care ar fi trebuit să fie gata până la începutul anului școlar 2025 – 2026. Nici acum, reabilitarea respectivei școli nu este gata, însă, se pare, lucrările vor fi finalizate în perioada imediat următoare. Mai sunt câteva retușuri, se lucrează în ritm continuu cu peste 40 de muncitori, așa că sunt speranțe ca, până la sfârșitul lunii august, termenul final al PNRR, proiectul să fie finalizat.
Mai gravă este situația școlii „Elena Cuza”, a căror lucrări de reabilitare au început în vara trecută. Culmea, cu toate că aveau probleme cu executanții de la școala „Mihail Sadoveanu, aceeași asociere de firme a câștigat licitația și în cazul proiectului „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei – Şcoala Gimnazială Elena Cuza Vaslui”. Este vorba de asocierea constituită din firmele C&A Consulting și Cris Consulting din Vaslui, a căror reprezentanți promiteau, la acel moment, că se vor încadra în termenele de execuție.
Nu s-a întâmplat acest lucru, iar lucrările de reabilitare a școlii nr. 4 sunt departe de finalizare, cele mai optimiste scenarii dând ca termen luna decembrie a acestui an. Este însă mult prea târziu, PNRR având drept termene finale 31 august 2026!
În aceste condiții, Primăria municipiului Vaslui ar putea fi pusă în situația de a restitui Uniunii Europene banii deja cheltuiți, circa 6 milioane de lei, și să finalizeze lucrările pe banii proprii, de la bugetul local. Singurele speranțe, spun reprezentanții municipalității, ar fi ca Guvernul României să obțină o amânare a termenului final al PNRR (greu de crezut!), sau ca acest proiect să fie trecut pe o altă sursă de finanțare, tot de la UE…
La fel de gravă este situația elevilor școlii „Elena Cuza”, care ar fi trebuit să înceapă noul an școlar 2026 – 2027 în propriile clase, și care, cel puțin în primul semestru, vor fi obligați să învețe tot în „deplasare”, departe de casă. Până acum, elevii de clasa pregătitoare și din ciclul primar au fost mutați la Liceul “Ștefan Procopiu”, iar cei din gimnaziu, la școala nr.6, cu inconvenientele aferente atât pentru acești elevi și părinții lor, cât și pentru elevii celor două instituții de învățământ menționate mai sus. Întreaga situație provoacă nemulțumirea constantă a elevilor și a părinților lor, dar și a profesorilor, nevoiți ca pe timpul pauzelor să fugă de la o școală la alta, în funcție de orar. „Părinții și profesorii trebuie să înțeleagă că această situație nu ni se datorează, noi am făcut tot ce este omenește și legal posibil”, se justifica în urmă cu un an, primarul Lucian Braniște, care acum, caută soluții poentru ca municipalitatea să nu piardă bani din cauza nefinalizării la timp a reabilitării școlii „Elena Cuza”.








