Apel la economisirea apei!

0

Economisirea apei duce nu doar la costuri mai mici de producere transport și distribuție, dar și la facturi mai mici pentru consumatori. Aquavas SA recomandă diverse gesturi simple, însă de impact, pentru protejarea unei resurse esențiale și la buna funcționare a sistemului de alimentare cu apă. „Apa ne însoțește în fiecare zi. Să avem grijă de ea, pentru noi și pentru generațiile viitoare!”, este apelul Aquavas SA.

Operatorul regional de apă și canalizare din județul Vaslui, Aquavas SA, continuă campania de informare și conștientizare a consumatorilor, campanie în cadrul căreia insistă pentru economisirea apei. „Apa este atât de prezentă în viața noastră, încât uneori uităm câtă muncă se află în spatele fiecărui robinet. În fiecare zi deschidem robinetul și ne așteptăm ca apa să fie acolo. Curată, sigură și disponibilă în orice moment.

În spatele acestui gest obișnuit se află însă un întreg proces. Apa este captată, tratată, analizată, transportată prin kilometri de conducte și monitorizată permanent înainte de a ajunge în locuințele noastre. De aceea, apa este o resursă care merită folosită cu responsabilitate”, explică reprezentanții societății, care propun diverse măsuri simple, care însă conduc la economii importante și deci, la facturi mai mici.

Un robinet care picură poate risipi peste 10.000 de litri de apă într-un an, pierderi care se pot regăsi și în factura de apă, mai ales atunci când sunt prezente în instalațiile interioare ale locuinței. Monitorizarea consumului poate avea un rol important în economisirea apei, cu atât mai mult cu cât acest consum nu vine dintr-o singură activitate, ci din obiceiurile pe care le avem în fiecare zi. De exemplu, dușul și baia reprezintă peste 30% din consum. Câteva minute în plus sub duș pot însemna zeci de litri de apă utilizați. Toaleta: aproximativ 19%, iar rezervoarele mai vechi pot consuma semnificativ mai multă apă decât modelele moderne, prevăzute cu dublă comandă. Mașina de spălat rufe consumă aproximativ 9% din total, iar mașina de spălat vase, aproximativ 2%. Utilizarea acestora doar atunci când este încărcată complet contribuie la un consum mai eficient de apă.

„Fiecare locuință este diferită, iar consumul poate varia în funcție de numărul de persoane, de obiceiurile zilnice și de eficiența instalațiilor și electrocasnicelor. Gesturile mici fac diferența”, arată Aquavas. „De cele mai multe ori, o garnitură uzată sau o defecțiune minoră poate fi remediată rapid și cu un cost redus. În schimb, dacă problema este ignorată, pierderile de apă continuă în fiecare zi. Fiecare litru de apă economisit contează. Uneori, un gest atât de simplu precum repararea unui robinet care picură poate face o diferență importantă. Un duș puțin mai scurt, repararea unui robinet care picură sau utilizarea eficientă a electrocasnicelor contribuie la economisirea apei.

Fiecare gest contează: Închide robinetul atunci când nu folosești apa! Repară din timp instalațiile care au pierderi! Folosește apa doar atât cât ai nevoie!

Poate părea puțin, dar atunci când fiecare dintre noi face aceste gesturi simple, contribuim împreună la protejarea unei resurse esențiale și la buna funcționare a sistemului de alimentare cu apă”, explică reprezentanții societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.