Zeci de vasluieni, bârlădeni și hușeni au participat, marți, 28 iulie 2026, la acțiuni preventiv-educative și de măsurare a parametrilor de sănătate organizate cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței.

„Cetățenii au avut posibilitatea să-și măsoare tensiunea arterială, pulsul periferic, saturația de oxigen și glicemia, iar la nevoie au fost efectuate EKG-uri. Populația a primit recomandări medicale preventive privind starea de sănătate. Am realizat aceste acțiuni pentru a marca cei 120 de ani de la înființarea Serviciului de Ambulanță și ne bucurăm că cetățenii au fost receptivi la demersul nostru”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, cre a precizat că astfel de caravane au fost organizate în municipiile Vaslui, Bârlad și Huși.
Cu prilejul Zilei Ambulanței, o delegație a serviciului județean este prezentă la București unde vor avea loc o serie de festivități.
Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui a marcat astăzi împlinirea a 120 de ani de la înființarea serviciilor de ambulanță din România, printr-o serie de activități desfășurate în județ și prin participarea la festivitățile naționale organizate la București.
Între orele 10:00 și 12:00, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui au fost prezenți în zonele centrale din Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești, unde au desfășurat acțiuni de informare și prevenție medicală destinate populației.
Sute de trecători au avut posibilitatea să beneficieze gratuit de măsurarea tensiunii arteriale, a pulsului periferic, a saturației de oxigen și a glicemiei, iar acolo unde a fost necesar au fost efectuate și electrocardiograme (EKG). De asemenea, cadrele medicale au oferit recomandări privind prevenirea afecțiunilor și menținerea unei stări bune de sănătate.
Evenimentul a reprezentat atât un prilej de celebrare a unei istorii de peste un secol, cât și o oportunitate de apropiere de comunitate, prin promovarea prevenției și a educației pentru sănătate.






