De interes pentru bârlădeni: au ieșit pe trasee primele două autobuze electrice ale SC CUP SA!

De luni, au intrat în probe două din cele zece autobuze electrice achiziționate de municipalitatea bârlădeană pentru dotarea SC CUP SA Bârlad și livrate la finele lui noiembrie. Acestea vor circula pe cele două trasee noi amenajate din oraș, prevăzute în proiectul privind Mobilitatea urbană, finanțat cu fonduri UE.

În week-end, reprezentanții Primăriei Bârlad au anunțat că, din 3 iunie, două din cele zece autobuze electrice achiziționate în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri nerambursabile și adăugate flotei auto a orașului au fost introduse pe trasee. Mai exact, au intrat în probe timp de câteva zile pentru a le observa cum „se comportă” în trafic, cu atât mai mult cu cât, până acum, Bârladul nu a văzut autobuze electrice și cele două trasee pe care circulă abia au fost introduse.

„Începem luna iunie cu o premieră: de luni, 3 iunie 2024, două din cele 10 autobuze electrice intră pe noile trasee de transport local în comun. Deși sunt în probe, vă puteți bucura și dumneavoastră de confortul oferit de autobuzele electrice, pe rutele ce vor include străzile recent asfaltate din proiectul cu fonduri europene, privind Mobilitatea urbană. Vorbim de străzi pe care mijloacele de transport public local nu au mai circulat până acum: Epureanu, Nicolae Bălcescu, Dragos-Vodă, Mihai Viteazul, Colonel Simionescu Sava, Vasile Pârvan, etc. În total sunt 38 de noi stații, pentru care am amenajat și staționare. Imediat ce vom finaliza și marcajele rutiere pe aceste străzi, dar și după ce Compania de Utilități Publice, care prestează serviciul de transport public, va pune la punct toate detaliile de ordin tehnic, vor intra în circulație și celelalte autobuze electrice”, a transmis primarul Dumitru Boroș.

Cele două autobuze electrice vor circula pe următoarele două trasee:

• Traseul 1: Confecții – Gară – Mihai Viteazul – Podul Pescăriei – Vasile Pârvan – Fepa – Parcarea Park&Ride (Stadion Rugby/Galamar) – Epureanu – Nicolae Bălcescu – Dragoș Vodă – Mihai Eminescu – Confecții;

• Traseul 2: Confecții – Tecuciului – Mihai Eminescu – Dragoș Vodă – Nicolae Bălcescu – Epureanu – Fepa – Stadion Rugby – Vasile Pârvan – Podul Pescăriei – Mihai Viteazul.

Astfel, pe Traseul 1, prima cursă de la Confecții va pleca la ora 6.00, iar prima cursă de la Stadionul Rugby va pleca la 6.30. Deocamdată (poate în perioada de probe), intervalul de succedare al autobuzelor este de 75 minute (o oră și 15 minute). Ultima cursă de la Confecții va pleca la ora 21.15, iar cea de la Stadionul Rugby – de la 21.45 – retur.

Pe Traseul 2, prima cursă de la Stadionul Rugby va pleca la 6.00, în timp ce cea de la Confecții – la ora 6.45. Și în acest caz, intervalul de succedare al autobuzelor este de 75 minute, iar ultima cursă de la Confecții va pleca la ora 21.45, în timp ce, de la Stadionul Rugby, se va pleca la ora 22.15 – retur.

Trebuie spus că flota auto a orașului se află în administrarea Companiei de Utilități Publice (CUP) SA Bârlad, firmă al cărei acționar unic este Consiliul Local Bârlad și care are în atribuții și prestarea activității de transport în comun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.