Două poduri noi peste Prut în județul Vaslui

1

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitație publică pentru servicii de proiectare pentru patru poduri rutiere peste Prut, două dintre acestea fiind în județul Vaslui: Bumbăta – Leova (Republica Moldova) și Fălciu – Leca (Republica Moldova). Cele lalte două sunt în județul Botoșani, la Stânca (România) – Costești (Republica Moldova) și în județul Iași, Răducăneni – Bărboieni.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitație publică pentru servicii de proiectare pentru încă patru poduri rutiere peste Prut. Unul urmează să fie construit în județul Botoșani, la Stânca (România) – Costești (Republica Moldova), unul în județul Iași, în apropiere de Răducăneni – Bărboieni (Republica Moldova), iar două în județul Vaslui, la Bumbăta – Leova (Republica Moldova) și la Fălciu – Leca (Republica Moldova).

Potrivit Caietelor de sarcini, pentru fiecare pod rutier proiectantul trebuie să aibă în vedere realizarea legăturii la infrastructura de drumuri existentă – cu ocolirea pe cât posibil a localităților, precum și puncte de control la frontieră.

Valoarea totală estimată pentru realizarea celor patru studii de fezabilitate este 6,45 milioane de lei, respectiv 1,6 milioane fiecare studiu. Ofertele trebuie să fie depuse până pe 29 februarie 2024 pentru toate loturile.

Evaluarea intențiilor de participare se va face în proporție de 40% după componenta financiară, în rest fiind impuse cerințe de ordin tehnic și de performanță ale echipei de proiectare.

Durata de realizare a studiilor de fezabilitate este de un an, iar câștigătorii licitației vor avea în vedere, pentru fiecare pod, elaborarea a două soluții: una pentru o structură din elemente metalice și una cu componente din beton armat – pentru minimizarea costurilor de întreținere.

Proiectul are ca scop realizarea unui sector rutier transfrontalier în zonele menționate, în vederea asigurării conectivității dintre România și Republica Moldova, menționează anunțul de licitație. Înainte de Al Doilea Război Mondial, pe râul Prut existau construite nu mai puțin de 22 de poduri. Astăzi, sunt doar 7 – Sculeni (Iași), Albița – Leușeni (Vaslui) și Oancea – Cahul (Galați), care urmează să fie reabilitate – precum și la Rădăuți-Prut – Lipcani (construit în 2010), cel feroviar de la Ungheni și podurile feroviar și rutier de la Galați – Giurgiulești. 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.