Cu ce s-a remarcat președintele Iohannis pentru a fi un „extraordinar european”?!

După ce președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezentă la București, l-a lăudat pe Klaus Iohannis calificându-l drept „un extraordinar european”, deputatul vasluian Raisa Enachi se întreabă care au fost meritele pentru apreciere. „Absenteismul și detașarea de la probleme”, „secretizarea banilor publici cheltuiți în călătoriile sale”, „cât de transparent și sincer este în comunicarea cu cetățenii”. Sunt câteva dintre răspunsurile posibile date de parlamentar…

RemasterDirector_1a5c03258

„Este dezamăgitor să vedem Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, lăudându-l pe Klaus Iohannis ca un „extraordinar european”, în timp ce realitatea din România ne arată altceva”, spune deputatul Raisa Enachi, pe pagina sa de socializare, întreabându-se cu ce s-a remarcat președintele Klaus Iohannis pentru a merita aprecierile europene, exprimate la cel mai înalt nivel.

„Cu nepăsarea față de Țara pe care o reprezintă și sfidarea românilor care l-au votat? Cu promisiunea unei „Românii Educate”? Cu absenteismul și detașarea de la problemele care macină întreaga societatea românească? Cu secretizarea banilor publici cheltuiți în călătoriile sale, realizate în condiții de lux și cu avioane private? Cu „aderarea la Spațiul Schengen”? Cu faptul că a adus la guvernare partidul pe care l-a arătat cu degetul atunci când le-a cerut votul românilor? Cu dorința de a vicia securitatea NATO în folos personal pentru a obține o funcție puternică în UE? Cu faptul că a reușit să influențeze instituțiile statului ca să investească milioane de euro în vila de protocol care îi va fi atribuită după ce își va termina al doilea mandat? Cu cât de transparent și cât de sincer este în comunicarea cu cetățenii Țării pe care o conduce?”.

Iar, după această serie de întrebări cu răspunsuri sigure care arată că președintele în exercițiu al țării nu merită câtuși de puțin aceste apreciezi, deputatul Raisa Enachi conchide: „Un președinte total absent, care s-a bucurat de toate privilegiile pe care i le oferă încă demnitatea în care l-au pus românii cu votul lor sincer, plin de speranță și încredere oferit de două ori! Românii nu au văzut încă promisiunile lui Iohannis transformate în realitate”.

1 COMENTARIU

  1. ..ca „să punem punctul pe i”, deputatul vasluian Raisa Enachi este portavocea AUR în Parlamentul României..
    E de notorietate faptul că AUR îi poartă sâmbetele lui Iohannis. Și asta nu de azi-de ieri.

    Să ne amintim că după ieșirea USR de la guvernare, a picat guvernul (în octombrie 2021),
    ca urmare a moțiunii de cenzură susținută de PSD, AUR și USR.
    Se-ntâmpla asta în plină criză generată de pandemia Covid.

    În noiembrie (același an) AUR plusează cu inițierea procedurii de demitere a președintelui.
    Norocul a fost că nici PSD și nici USR nu au marșat la această inițiativă,
    altfel am fi suprapus încă o criză la cele deja existente (Covidul și formarea guvernului).
    Și haideți să ne-ntrebăm, în interesul cui ar fi fost, pentru că-n interesul românilor evident, nu..

    Aur a recidivat cu tentativa de demitere și-n decembrie 2022, anunțând că a strâns 2 milioane de semnături. Iar principala acuzație a fost că Iohannis nu ne-a băgat în Schengen.
    S-a dovedit ulterior, cu vârf și-ndesat, că România și-a făcut temele, că are susținerea instituțiilor europene și a statelor UE, cu excepția Austriei, reprezentată de „prietenul” Nehammer (alt extremist de dreapta, apropiat al lui Putin..)

    Să ne amintim și că-n 2021, distinsa doamnă Raisa, tuna și fulgera în Parlament contra conducerii Transurb și a Primarului, invocând colapsul transportului public vasluian prin învechirea parcului auto.
    Dragă Raisa nu-i păcat de Dumnezeu să vii cu asemenea gogoși ?
    Oricine poate vedea cum se circulă prin Vaslui.
    Adică linie de troleu, autobuze și microbuze noi-nouțe, șosele și trotuare recondiționate.
    Voi, cei de la AUR, ce propuneți ? Rachete balistice și drone ?
    https://newsmoldova.ro/vaslui/deputatul-raisa-enachi-transportul-local-vasluian-este-in-pragul-colapsului/

    Așa că dragă Raisa, nu ne mai aburiți cu dragostea de România.
    Nu s-a răsturnat căruța cu proști la Vaslui și nici nu ne-a luat Cel de Sus ținerea de minte..
    N-am uitat nici de scheciul marelui Constantin Tănase : „Davai ceas, davai moșie, harașo tovărășie..”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.