Vasluianca Adriana Adam, după cele trei medalii de aur: „Pentru mine, acest Campionat Mondial a fost fantastic, iar anul a fost unul excepțional”

0

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam (foto stânga) a declarat, luni, la Snagov, după cele trei medalii de aur cucerite la Campionatele Mondiale de la Amsterdam, că această ediție a competiției a fost una „fantastică” li a avut un „an excepțional”, subliniind că performanțele au fost obținute după curse extrem de solicitante.



„Este foarte greu, ce să spun… Am tras șase curse, toate la prag de maximal, dar, cu ajutorul echipei din spate, am putut face față și ne bucurăm tare mult pentru aceste reușite. Pentru mine, acest campionat a fost unul fantastic, pot să spun așa, extrem de fantastic. Pentru că am făcut și barcă cu Simona Radiș, care este un exemplu și mă bucur tare mult că am reușit să fiu lângă ea și să mai învăț anumite lucruri de la ea, pentru că ai ce să înveți. Avem și un Campionat European, unde am bătut recordul și acolo, avem un record european, două medalii de aur. Și acum, trei medalii de aur la Campionatul Mondial și cu un record mondial la barca de 8+1. A fost un an excepțional pentru noi și ne bucurăm tare mult pentru aceste reușite. Și ne dorim de acum să fim foarte, foarte sănătoase, pentru că treaba asta ne ajută să ne putem antrena în continuare, care este obiectivul principal”, a declarat presei naționala Adriana Adam.
„Partea de climă ne-a pus un pic piedică, dar am încercat să fim prezente acolo, să spunem că condițiile sunt aceleași pentru toată lumea și să tragem de noi, pentru că suntem învățate să trecem peste orice obstacol. Noi am avut culoare din serii destul de OK, ne-am făcut cursele foarte bine, ca acasă, iar treaba asta ne-a dus din serii în semifinală, iar semifinala ne-am câștigat-o și obligatoriu aveam și un culoar favorabil în finală”, a spus sportiva de performanță născută în Văleni.
Adriana Adam a mărturisit cât de mult a contat pentru ea atmosfera creată de spectatorii de la Amsterdam, un moment care i-au rămas în memorie după Campionatele Mondiale:
„Momentul care m-a uimit, să spun așa, a fost tribuna care a fost atât de mare, aproape asemănătoare ca la Jocurile Olimpice. Efectiv, de la ultimul 500, chiar ultimul 750, începea tribuna, care era un sentiment de mândrie și mai ales că am văzut atâtea steaguri, steagul României prezent acolo și românii care strigau și ne încurajau atât de mult. Pentru noi a contat tare, tare mult și treaba asta ne-a dat încă un boost de energie de care aveam nevoie”.
Pentru sportiva din județul Vaslui urmează participarea la Campionatele Naționale, după care canotorii români vor intra în vacanță: „Urmează Campionatele Naționale. Participăm și la naționale. Mai avem trei curse și aici de tras. Pe Snagov, concurăm la Campionatul Național pentru CSA Steaua. O să trag dublu rame cu Simona, dublu vâsle cu Simona și opt mixt la Steaua. De mâine chiar începem, de mâine și poimâine. Și apoi intrăm în vacanța mult dorită și așteptată de noi cu toată inima”.
România a ocupat locul al patrulea în clasamentul pe medalii la Campionatul Mondial de canotaj 2026, cu trei de aur, devansată de Olanda (4-3-3), Germania (3-2-0) și de Statele Unite (3-0-6).
Cele trei medalii de aur au fost cucerite de bărcile de dublu rame feminin (Adriana Adam și Simona Radiș), 8+1 feminin (Cristina Drugă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu) și 8+1 mixt (Cristina Drugă, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Florin Lehaci, Cosmin Iulian Pleșescu, Ciprian Tudosă, Ștefan Berariu, Simona Radiș și Victoria Petreanu).
Adriana Adam și Simona Radiș au încheiat cu trei medalii de aur Mondialele de la Amsterdam, o premieră la Campionatelor Mondiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.