Alegerile pentru desemnarea membrilor Biroului permanent ai Camerei Deputaților a declanșat și primul scandal din noua sesiune parlamentară. Concret, USR, uzând de o matematică doar de ei știută, a fi dorit mai multe posturi de conducere ai Camerei, și, când nu a primit satisfacție, a amenințat cu boicotul. Mai mult, a anunțat că merg la … CCR (!), aceeași instituție pe care o blamau în urmă cu doar câteva zile. Deputata AUR Laura Gherasim comentează situația, concluzionând: „Tare mi-e teamă că, după tot tărăboiul ăsta, adevărul din spatele frustrǎrilor de la PNL și USR nu este că democrația nu funcționează, problema este că democrația începe, puțin câte puțin, să funcționeze, iar lor nu le convine deloc”.

Luni a început o nouă sesiune parlamentară și, cum se întâmplă la începutul fiecărei sesiuni, Camera Deputaților și-a ales membrii Biroului permanent. Sunt 13, cu tot cu președintele Camerei, patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori. Președintele este ales pentru durata mandatului Camerei, ceilalți se aleg la începutul fiecărei sesiuni, potrivit configurației politice și negocierii dintre grupurile parlamentare. Nimic spectaculos. Așa funcționează Parlamentul.
După votul de luni, PSD are cinci reprezentanți în Biroul permanent, AUR are trei, PNL unul, USR unul, SOS unul, UDMR are unul și minoritățile naționale au unul. PNL și USR sunt, deci, tot în conducerea Camerei, fiecare chiar cu câte un vicepreședinte. Cătălin Drulă este unul dintre cei patru vicepreședinți.
Doar că, mizând pe… matematică, PNL și USR ar fi vrut cel puțin câte un post de conducere în plus. „PNL și USR au făcut repede socoteala și ne-au explicat că împreună au 93 de deputați. Corect, dacă îi adunăm. Numai că sunt două partide și două grupuri parlamentare diferite. Nu mai spun că și doctrinar sunt diferiți, fiecare cu familia, tabieturile și necazurile lui”, consideră deputata Laura Gherasim, care explică: „Dacă vor neapărat să-i socotim ca pe unul singur, atunci trebuie să respecte datinile românești, că doar suntem în România, și să facă lucrurile cum trebuie. Se duc frumos la tribunal, după aceea la biserică, se cunună, își pun inelele și își caută nașii. Macron, dacă stau bine să mă gândesc, cred că s-ar băga. Dacă nu poate el, o roagă pe Ursula. Sau îi iau pe amândoi, că până la urmă este nunta lor și nu ne băgăm noi în lista de invitați. Noi venim cu florile, le urăm casă de piatră și din ziua aceea îi numărăm împreună. Dacă peste doi ani îi găsim la divorț, certându-se care a venit în căsnicie cu zestrea și care numai cu datoriile, asta este altă poveste.
Până atunci, juridic vorbind, PNL este PNL și USR este USR, deși, între noi fie vorba, în forma în care au ajuns astăzi, sunt o apă și-un pământ amândouă.
Și s-au supărat ca niște copii cărora li s-a luat mingea. Au ieșit din sală și au început să se vaite prin toate părțile că vine extremismul. USR s-a întors la vechea dragoste, vuvuzeaua. Acolo trebuie să le recunoaștem experiența. Cu vuvuzeaua au intrat în politica mare, cu vuvuzeaua au făcut opoziție și, când argumentele se termină, tot vuvuzeaua rămâne, care ne anunțǎ cǎ vin iar rușii și extremiştii când democrația produce un rezultat care nu le convine. Deranj mare cǎ românii au votat, iar reprezentarea lor în Parlament este datǎ de votul românilor, nu de dorințele unora și cǎ se revine la normalitatea democraticǎ.
După ce au trâmbițat peste tot, au anunțat solemn că merg la CCR. La același CCR pe care l-au făcut în toate felurile după ce Curtea a declarat constituțională legea care îl lasă pe Dominic Fritz fără mandatul de primar al Timișoarei. Atunci CCR era politizat, controlat politic, aproape dușmanul democrației. Acum văd că a redevenit frecventabil. Dar așa este cu frecventabilitatea la USR. Astăzi te declară nefrecventabil, mâine te frecventează, iar poimâine țin o conferință de presă ca să-ți explice că, de fapt, tu n-ai înțeles nimic.
Astăzi sectanții au mers mai departe și au anunțat că boicotează plenul, votul final, comisiile, Biroul permanent și Comitetul liderilor. Și nu știu exact pe cine vor să pedepsească. Dacă USR nu participă o zi la lucrările Parlamentului, România continuă să funcționeze. Dacă nu participă două zile, tot funcționează. Dacă experimentul continuă o lună, s-ar putea ca românii să înceapă să întrebe de ce nu l-am încercat mai devreme.
Eu chiar mă gândeam să propun un spor de stres pentru oamenii care trebuie să stea zilnic lângă câțiva dintre vocalii USR. Omul vine dimineața sănătos la serviciu și până la prânz a ascultat trei conferințe de presă, două scandaluri pe hol și patru explicații despre sfârșitul democrației. La un moment dat trebuie să-i recunoaștem și lui condițiile grele de muncă. Și lui, și nouă, că până la urmă tot pe acolo lucrăm.
Și pentru ce tot tărăboiul? Pentru două posturi de secretar. PNL a pierdut unul, USR a pierdut unul. În rest, Cătălin Drulă este în continuare vicepreședinte al Camerei, PNL are în continuare vicepreședinte, mandatele sunt tot la ei, legitimațiile sunt tot în buzunare și vor putea să le folosească până când românii vor hotărî la următoarele alegeri dacă îi mai trimit sau nu în Parlament. La groapa de gunoi a istoriei, dacă vor ajunge, nu trebuie să-i împingă nimeni. La câtă râvnă pun, găsesc drumul și singuri. O să încercăm și noi să-i ajutăm puțin, așa, molcom, să nu obosească pe drum.
USR ne mai spune că AUR și SOS au ajuns împreună la patru dintre cele 12 funcții de vicepreședinte, secretar și chestor și că asta ar pune în pericol democrația. Păi, stimabililor, de când patru este mai mare decât opt? Nu sunteți voi, cei care vă proclamați de dimineața până seara singurii proeuropeni autorizați ai țării, majoritari acolo? Sau democrația se socotește într-un fel când vă ies vouă funcțiile și în alt fel când pierdeți două dintre ele?
Pentru două posturi de secretar avem CCR, boicot, extremism, iar rușii, pericol pentru democrație și aproape priveghi național.
„Ceata lui Pițigoi, trece mândră prin zăvoi, toți luptători de soi, dai într-unul, țipă doi… Aoleu, ce tărăboi!”
L-am văzut ieri pe viu în Camera Deputaților.
Dar, oameni buni, AUR are 62 de deputați aleși de români. Ce să înțelegem, că sunt musafiri în Parlament? Că trebuie să bată la ușă și să-i întrebe pe cei de la PNL și USR dacă au voie să se așeze? Că cele 62 de mandate sunt bune cât timp stau cuminți într-un colț și nu contează atunci când se împart responsabilitățile în Parlament, mai ales dacă prin asta PNL și USR pierd câte un post?
Și votul românilor cum rămâne? Este democratic numai când îi trimite în Parlament pe cei care plac PNL și USR? Pe bune? Adică românul este liber să voteze ce vrea, cu condiția să iasă cine trebuie?
Păi atunci spuneți-ne de la început, stimabililor vuvuziști. Nu mai cheltuim bani cu alegerile, nu mai tipărim buletine de vot și nu mai ținem secțiile deschise. Vă întrebăm direct pe voi cine are voie și cine nu, le spunem cetățenilor ce au de făcut și gata, am rezolvat și democrația.
Că tare mi-e teamă că, după tot tărăboiul ăsta, adevărul din spatele frustrǎrilor de la PNL și USR nu este că democrația nu funcționează, problema este că democrația începe, puțin câte puțin, să funcționeze, iar lor nu le convine deloc. Că nu așa au fost obișnuiți”, a comentat întreaga situație deputata AUR Laura Gherasim.
Marian MOCANU







