În noul an școlar, elevii Școlii „Mihail Sadoveanu” vor învăța în propriile clase. Cei de la „Elena Cuza”, tot prin vecini.

0

Primăria municipiului Vaslui a mai finalizat, chiar la timp, o investiție finanțată prin PNRR: reabilitarea Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Vaslui. Doar că lucrările s-au încheiat cu un an întârziere, timp în care elevii au învățat prin alte locații… O altă școală din oraș, „Elena Cuza” (nr. 4), nu este încă gata, deși termenul de finalizare era 31 iulie 2026. Acum, primăria caută alte surse de finanțare, pentru a nu pierde banii deja primiți de la UE, investiția fiind tot prin PNRR, care s-a încheiat astăzi. Municipalitatea s-a împrumutat cu 3 milioane de lei, pentru a putea continua lucrările.

În domeniul educației, Primăria municipiului Vaslui a accesat două proiecte finanțate în cadrul apelului de proiecte PNRR 2022, Componenta 5 „Valul Renovării”. Este vorba de „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei – Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Vaslui” și proiectul similar privind Școala Școala ”Elena Cuza ”Elena Cuza”. Ambele lucrări au început pe mâna aceluiași constructor, asociația constituită din firmele Cris Consulting și C&A Consulting din Vaslui.

Doar una dintre școli este gata, ”Mihail Sadoveanu” (nr. 10), municipalitatea anunțând zilele trecute finalizarea implementării proiectului. Deci, începând cu săptămâna viitoare, odată cu debutul noului an școlar, elevii acestei școli vor relua cursurile în propriile clase, după ce timp de aproape 4 ani au învățat prin vecini, pe la alte școli și licee din oraș.

Cât despre cealaltă școală, „Elena Cuza”, există promisiunea constructorilor că va fi gata până la sfârșitul acestui an, până atunci elevii urmând să învețe tot la Liceul ”Ștefan Procopiu” și Școala nr. 6, cum au făcut-o și în precedentul an școlar.

Doar că municipalitatea are probleme cu asigurarea finanțării, dat fiind că se va pierde finanțarea nerambursabilă prin PNRR, circa 6 milioane de lei. Primăria Vaslui încearcă acum găsirea unei noi surse de finanțare nerambursabilă, și, pentru a putea continua lucrările până atunci, a împrumutat de la o bancă comercială 3 milioane de lei, în cadrul unui masiv împrumut de 40 de milioane lei, făcut pentru a asigura finanțarea mai multor proiecte cu finanțare europeană, până la decontarea banilor.

Cât despre Școala „Mihail Sadoveanu”, contractul de finanțare prin PNRR a fost semnat în ianuarie 2023, termenul inițial de finalizare fiind luna iunie 2025. A urmat apoi licitația de desemnare a executantului lucrărilor, iar în luna mai 2024 a fost semnat contractul de execuție, între municipalitate și asociația constituită din firmele Cris Consulting și C&A Consulting din Vaslui, cu termen de finalizare luna iunie 2025. La acea dată însă, stadiul lucrărilor era cu puțin peste 50%, așa că s-a obținut o amânare cu 6 luni, amânare apoi prelungită pentru ca, în sfârșit, lucrările să fie finalizate în această lună, la timp pentru încheierea proiectului, PNRR având drept termen final 31 august 2026.

În tot acest timp, elevii Școlii 10 au învățat pe la alte unități de învățământ din oraș, clasa 0 și clasa I, la Moara Grecilor, într-un spațiu închiriat, clasa a II-a – la Școala Nr. 7, clasa a III-a, la Școala nr. 2, iar clasa a IV-a, la Colegiul Economic „Anghel Rugină”. După-amiaza, elevii claselor a V-a, a VI-a și a VII-a au învățat la Liceul „Mihail Kogălniceanu”, iar cei de clasa a VIII-a la Școala 6. Municipalitatea a asigurat transportul elevilor de la Școala 10 la unitățile la care învață și retur.

Implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei – Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Vaslui” a durat în total 42 de luni, iar valoarea finanțării totale a fost de 10.966.399,65 lei, din care 7.230.881,80 lei, finanțare nerambursabilă acordată de UE prin PNRR. Cu acești bani a fost renovată energetic o suprafață totală de 4.166 mp, întreaga școală fiind reabilitată și modernizată atât la exterior, cât și la interior. Acest lucru va duce la o economie de energie necesară încălzirii de circa 50%, ceea ce va însemna și o importantă economie a costurilor la acest capitol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.