Ministrul Dezvoltării a semnat finanțarea prin „Anghel Saligny” pentru investiții în cinci comune vasluiene

În viitorul apropiat, locuitorii a cinci comune din județul Vaslui se vor putea bucura de condiții moderne de trai. Motivul: proiectele gândite de autoritățile locale din cele cinci UAT-uri vasluiene și aprobate pentru finanțare cu fonduri europene, prin Programul „Anghel Saligny”, au primit deja „undă verde”. Mai exact, au fost deja semnate contractele de finanțare, astfel că următorul pas este scoaterea la licitație a execuției lucrărilor.

Anunțul a fost făcut public de către Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care a precizat că, recent, a semnat 147 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Acestea au o valoare totală de 1.521.475.170,75 lei și au în vedere reabilitarea şi modernizarea străzilor și a drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de tratare a apei, amenajarea căilor de acces pietonal și a trotuarelor, precum și construirea sau refacerea unor poduri.

Din cele 147 de investiții, cinci vizează județul Vaslui. Acestea sunt:

• Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Tătărăni – valoare 6.516.111,01 lei;

• Modernizare drum comunal DC 84, Ibănești – Mânzați, TR.II, comuna Ibănești – valoare 2.182.006,50 lei;

• Înființare sistem de alimentare cu apă în localitățile Băltățeni, Suseni, Vulpășeni și extindere sistem de alimentare cu apă în localitatea Băcani, comuna Băcani – valoare 14.880.086,14 lei;

• Modernizare drumuri în satele Băcăoani, Secuia, Mânjești, comuna Muntenii de Jos – valoare 10.950.000,00 lei;

• Modernizare străzi în satul Perieni, comuna Perieni – valoare 918.051,95 lei.

Celelalte investiții au în vedere UAT-uri din județe precum: Prahova, Dolj, Cluj, Arad, Bihor, Satu Mare, Buzău, Hunedoara, Constanța, Alba, Suceava, Brăila, Olt, Dâmbovița, etc. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, se ridică la 1.388. Valoarea totală a investițiilor este de 15.486.303.369,08 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.