Sediul modernizat al Detașamentului de Pompieri Bârlad, inaugurat oficial

0

De vineri, 19 iunie 2026, pompierii și paramedicii SMURD din Bârlad își vor desfășura activitatea în condiții moderne. Acest lucru este posibil grație lucrărilor de reabilitare și eficientizare energetică a sediului Detașamentului de Pompieri, ce au fost finalizate. 

 Clădirea modernizată a fost inaugurată în prezența autorităților locale și județene, a cadrelor militare și a numeroși cetățeni. Cei prezenți au avut ocazia să viziteze spațiile renovate și să urmărească exerciții demonstrative de stingere a incendiilor și descarcerare. La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, care a subliniat importanța investiției.

„Modernizarea sediului oferă condiții mai bune de lucru pentru pompierii și paramedicii SMURD din Bârlad. O infrastructură adaptată nevoilor actuale contribuie la desfășurarea mai eficientă a activității și la o mai bună pregătire a echipelor de intervenție”, a declarat președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan.

Proiectul contribuie la creșterea capacității de intervenție a pompierilor și la îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru salvatorii bârlădeni, consolidând infrastructura de protecție civilă din județul Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.