Hușana Huși și-a aflat adversarele în faza regională a Cupei României

0

Reprezentanta judeţului Vaslui în Cupa României, Hușana Huși, şi-a aflat adversarele din faza regională a ediţiei 2026-2027, după tragerea la sorţi organizată de Federaţia Română de Fotbal.

Câştigătoarea Cupei României, faza judeţeană, va lupta pentru un loc în faza naţională a competiţiei, acolo unde vor intra ulterior şi formaţiile din ligile superioare.

Hușana Huși a fost repartizată în cea de-a doua grupă a Regiunii 1, în care se vor întâlni CSM Huşana Huşi (Vaslui), AS Voinţa Ion Creangă (Neamţ) şi ACS Vulturul Măgireşti (Bacău).

În prima grupă a Regiunii 1 se află echipa Bradul Putna, campioana județului Suceava, alături de campioanele judeţene din Iaşi şi Botoşani, ACS Tonmir Iaşi (Iaşi) şi ACS Unirea Curteşti (Botoşani).

Miza este una importantă. Câştigătoarele celor două grupe se vor întâlni în finala regiunii, programată pe 18 iulie, iar învingătoarea va obţine calificarea în Turul I al fazei naţionale a Cupei României. Programul fazei regionale prevede disputarea meciurilor în datele de 8, 11 şi 15 iulie, urmând ca finalele regionale să aibă loc pe 18 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.