Cu condiția ca finanțarea să fie semnată în scurt timp, așa cum anunță edilul șef al Bârladului, Șoseaua Tecuciului și Bulevardul Republicii, adică arterele care traversează tot orașul de la Sud la Nord, vor beneficia de o investiție de 42 de milioane de lei pentru reabilitare și modernizare. Lucrările ar urma să se întindă pe aproape doi ani.
După câțiva ani în care bârlădenii au avut de suportat un adevărat disconfort din cauza numeroaselor investiții ce au necesitat spargerea trotuarelor și a străzilor, în unele cazuri chiar de 2-3 ori în același loc, iată că urmează încă doi ani de lucrări de reabilitare ce necesită noi spărturi, praf, smoală, bitum și mult deranj. De această dată, după cum anunță chiar primarul Dumitru Boroș, investiția vizează reabilitarea și modernizarea Șoselei Tecuciului și a Bulevardului Republicii.
„Astăzi vin în fața dumneavoastră pentru a vă da o veste mare, una care îmi răsplătește mie alegerea, iar dumneavoastră încrederea: am obținut finanțare pentru modernizarea Bulevardului Republicii și a străzii Tecuciului. Este vorba de 42 de milioane de lei pentru un nou proiect privind Mobilitatea Urbană. Bătrâna stradă principală a orașului va avea parte de același tratament pe care l-au primit Epureanu, Vasile Pârvan, Mihai Viteazu, Dragoș-Vodă și celelalte artere pe care, astăzi, circulă cele 10 autobuze electrice. Apropo, prin acest proiect vom cumpăra încă două autobuze electrice, pentru ca transportul nepoluant să ajungă și pe Republicii. Lucrările vor decurge la fel ca pe străzile recent modernizate: înlăturăm straturile vechi așternute de-a lungul timpului, construim fundația străzii, după care urmăm toți pașii pe care tehnologia modernă ni i-a pus la dispoziție pentru realizarea unei străzi solide și durabile, cu zero intervenții timp de cel puțin 15 ani”, a transmis edilul șef.
„Bine-înțeles, ne ocupăm și de «detalii»: refacem rigolele, ridicăm la cotă canalele, înlocuim căminele de utilități, etc. Va fi o lucrare de amploare, cu un buget impresionant și care va dura cel puțin 22 de luni. Dar nu merită, oare, bătrânul bulevard principal o răsplată pe măsura stoicismului cu care a suportat pașii, trăsurile, mașinile atâtor generații de bârlădeni? Să mai pomenesc de traficul greu pe care l-a găzduit mulți ani și pe care l-a tolerat în ultimele luni, până la inaugurarea Variantei Ocolitoare? Vă țin la curent cu ce urmează în legătură cu această uriașă investiție. De pe o zi pe alta, mă aștept să fiu chemat la minister pentru semnarea contractului de finanțare. Și nu uitați: acum suntem în echipa care ne aude, ne vede și ne ajută! De peste un an, culegem rezultate! Suntem pe calea sigură!”, a mai precizat Boroș.