17 amenzi în valoare de 131 mii lei, aplicate de Garda de Mediu în august

În urma celor 79 de controale efectuate de Garda de Meidu Vaslui în luna august au fost aplicate 17 amenzi, în valoare de 131.000 lei și 6 avertismente. Tot în august, instituția aprimit 32 de sesizaări din partea vasluienilor îngrijorați de calitatea apei și depozitarea deșeurilor.

„În luna august, Garda de Mediu Vaslui a fost din nou pe baricade, cu ochii în patru și cu pixurile ascuțite. Deși nu am reușit să prindem toți poluatorii în flagrant, am făcut ce știm mai bine: am adunat dovezi, am aplicat sancțiuni, am stabilit măsuri, am dat sfaturi și am reamintit tuturor că mediul are nevoie de noi toți. Am reușit să facem ordine pe unde am trecut, chiar dacă uneori am avut senzația că ne luptăm cu morile de vânt. Ne vedem în septembrie, poate cu mai puține noxe în atmosferă și mai multe rezultate pozitive”, a transmis Garda de Mediu Vaslui, pe pagina de socializare, a instituției. 

Instituția a precizat că, în luna august 2024, a efectuat în teritoriu 79 de controale, în urma cărora comisarii de mediu au aplicat 17 amenzi, în valoarea totală de 131.000 de lei, și 6 avertismente. Din totalul amenzilor aplicate a fost încasată suma de 15.750 de lei.

Tot în august, Garda de Mediu Vaslui a primit 32 de sesizări, cele mai multe dintre îngrijorările vasluienilor referindu-se la calitatea apei potabile și depozitarea deșeurilor.

„Împreună, putem proteja sănătatea publică și mediul!”, spune cei de la Garda de Mediu Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.