Recital instrumental din acest an, în seria Preludiul Gloriei, organizat la Pavilionul „Marcel Guguianu” din Bârlad

„Muzica nu este, cum crede atâta lume, numai visare și distracție. E muncă, muncă grea, dar și imens de binecuvântată”, spunea George Enescu la începuturile carierei sale.

Muzeul „Vasile Pârvan” are deosebita bucurie de a continua întâlnirile cu membrii Fundației Culturale „Remember Enescu”, cei care, de fiecare dată, ne-au încântat cu talentul lor. Recitalul va avea loc duminică 10 martie, 2024, ora 11.00 la Pavilionul Expozițional „Marcel Guguianu”, din str. Marcel Guguianu 4 – 6.

Este vorba, de această dată, de prima întâlnire din acest an, la care tineri de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” Galați, Școala Gimnazială de Arte „Nicolae Tonitza” Bârlad, Colegiul Național de Muzică „George Enescu” București, Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, Universitatea de Muzică „Franz Liszt” Weimar – Germania, ne vor încânta cu talentul lor.

Este vorba de FABIAN TITEA – vioară, IONUȚ CATRIN – clarinet, EMILIAN RUSU-DONIGHEVICI – pian, MARIUS IRIMIA – vioară, MARTA NISTOR – flaut, MONICA RUSU-DONIGHEVICI – oboi, ȘTEFANIA TURCU – vioară, MATEI LĂBUNȚ – pian. La pian, profesorii GEORGIANA DIACONESCU și ANEMONA FORȚU NIAGU.

Întâlnirea de duminică va reprezenta o nouă etapă în pregătirea tinerelor talente  coordonate de distinsa profesoară Mihaela Tomescu, care va fi prezentă la Bârlad, ea fiind cea care adună în jurul proiectului „Preludiul Gloriei” promițătoare talente, respectiv tineri din școlile de muzică, studenți, masteranzi și doctoranzi de la universități de profil.

În concert, protagoniștii vor interpreta lucrări semnate de compozitori celebrii respectiv: W. A. Mozart, N. Paganini, C. Stamitz, J. S. Bach, M. Theodorakis, Ch. Dancla, Severio Mercadante, V. Jianu, N. Milstein, J. Massenet, F. Chopin.

Profesori îndrumători: MARIAN SAVA, MARIANA BOGOȘ, DOREL ANDREI, AIDA PÎRVU, ADRIANA PASCARU, ALINA MARCIUC, ALEXANDRA ACATINCĂI, MICHAIL LIFITS.

Prezintă profesor MIHAELA TOMESCU, organizatori fiind dr. Mircea Mamalaucă și prof. Mihaela Tomescu.

Adresele la care se pot obținute informații provitoare la eveniment:

email:muzeuparvan@gmail.com

http://www.muzeulparvan.ro/  

http://www.youtube.com/c/MuzeulVasileParvan

https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.