Absolvenții de gimnaziu fără loc la liceu se pot înscrie de astăzi pentru a doua etapă de admitere în clasa a IX-a. Au rămas libere 685 de locuri

0

Înscrierea pentru a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru anul școlar 2026-2027, are loc în perioada 10-12 august 2026. Pot participa candidații care au fost repartizați în prima etapă de repartizare, dar care nu și-au depus dosarul de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat; candidații care nu au fost repartizați în prima etapă și cei care nu au participat la examenul de evaluare națională sau care și-au încheiat ulterior situația școlară.

Absolvenții de gimnaziu care doresc să participe la etapa a II-a de repartizare pe locurile rămase libere vor completa o nouă fișă de înscriere cu opțiuni din lista de locuri libere rămase după prima etapă de admitere computerizată. Fișa va fi semnată de directorul unității, de candidat, de părintele/reprezentantul legal și de profesorul îndrumător (diriginte sau un membru din comisia de înscriere), va fi ștampilată și înregistrată în registrul de intrare/ieșire documente. Fișele de înscriere cu noile opțiuni se completează și se depun la unitatea de proveniență a candidaților. Opțiunile pentru etapa a II-a de repartizare se vor completa din lista locurilor libere pentru etapa a II-a.

Pe lângă cererea de înscriere tip, candidații trebuie să depună la dosarul de înscriere și cartea de identitate sau certificatul de naștere în copie, foaia matricolă pentru clasele V–VIII cu calculul mediei, adeverința cu notele și media la Evaluarea Națională și fișa medicală.

Cererile pentru locurile speciale pentru rromi și pentru elevii cu CES se vor completa la unitatea școlară de proveniență, până pe 12 august, și vor avea anexat copie după recomandarea scrisă de apartenență la etnia rromă, respectiv copie după certificatul de orientare școlară și profesională.

După admiterea computerizată din 22 iulie, în județ au rămas 685 de locuri libere. Unele specializări, precum cea de la Liceul „Petru Rareș” Bârlad, Tehnician în gastronomie/Bucătar, nu a fost deloc atractivă, rămânând 28 de locuri libere. La Liceul Tehnologic Vladia, la specializarea Tehnician în agricultură, a rămas neocupată o clasă, iar la cea de-a doua mai sunt disponibile încă două locuri. La Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, la specializarea Tehnician operator tehnică de calcul, au rămas 25 de locuri libere, iar la Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huși, specializarea Tehnician în agricultură ecologică, au rămas disponibile 25 de locuri.

Repartizarea se va face în zilele de 17 și 18 august, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere pentru candidații care au susținut Evaluarea Națională și în funcție de opțiunile exprimate, iar apoi vor fi repartizați candidații fără evaluare națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire.

Repartizarea candidaților în a doua etapă în clasele unde în urma repartizării computerizate s-au ocupat toate locurile alocate prin planul de școlarizare, fără a lua în considerare locurile speciale pentru elevi cu CES și elevi romi, se va face cu respectarea criteriului referitor la media de admitere. Candidații care nu au susținut evaluarea națională nu pot fi repartizați în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.