Un bărbat din Zorleni și-a dat foc casei cu soția și fiul înauntru

Un bărbat din Zorleni care avea interdicție să locuiască în casa în care trăise alături de soție și fiu și-a incendiat locuința seara trecută, drept răzbunare. Femeia de 47 de ani și fiul de 19 ani au suferit atacuri de panică din cauza incendiului, iar locuința a fost distrusă în proporție de 50%.

Un bărbat din Zorleni, pe fondul unui conflict cu familia, și-a incendiat locuința, în care avea interdicție din partea instanței să locuiască.

„Pompierii bârlădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA), pentru limitarea și lichidarea unui incendiu într-o locuință din localitatea Zorleni, comuna Zorleni.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere violentă în trei camere și exista pericolul de propagare la întregul imobil. Două persoane (o femeie în vârstă de 47 ani și fiul acesteia, în vârstă de 19 ani) au avut nevoie de îngrijiri medicale, acestea suferind atacuri de panică. Victimele au primit primul ajutor în ambulanța SMURD, însă au refuzat transportul la o unitate medicală.

O a treia persoană era dată dispărută, însă, din fericire, aceasta a fost găsită nevătămată, ascunsă într-o toaletă din curte.

Pompierii militari au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind salvarea a aproximativ 50% din suprafața imobilului.

Au ars bunurile din trei camere și a fost degradată o suprafață de circa 50 metri pătrați de tencuială.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost acțiunea intenționată a unei persoane (un bărbat a folosit un accelerator pentru a incendia locuința)”, au transmi cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.