Președintele Consiliului Județean Vaslui sfidează atât legea, cât și pe cetățenii care o repectă!

Inspecția Muncii are un rol esențial, cu precădere în această perioadă, în punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19 și ale Hotărârii de Guvern din 18 mai 2020, privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe perioada acesteia!

✅Am discutat ieri, prin videoconferință, cu toți inspectorii șefi și inspectorii șefi adjuncți din țară, pentru a stabili strategia pe care o vom aborda ca toți anagajații români să lucreze în condiții de siguranță.

✅În acest sens, toate Inspectoratele Teritoriale de Muncă au întocmit Planul de control, transmițând rapoarte de activitate zilnice către Inspecția Muncii.

✅ Începând de astăzi, au fost demarate controale pentru verificarea aspectelor prevăzute în actele normative menționate!

O parte dintre acestea sunt:
✔ continuarea activității în condiții optime și în conformitate cu legislația în domeniul muncii și cu normele de prevenire a răspândirii virusului Covid-19, în centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele pentru copii și adulți și pentru alte categorii vulnerabile;
✔ suspendarea activității în spații închise în domeniile: jocuri de noroc, fitness, piscine, tratament balnear, locuri de joacă, săli de jocuri;
✔ asigurarea triajului la intrarea în sediu, de către reprezentanții instituțiilor/autorități publice/agenți economici/ profesioniști, pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne.
✔ respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri de către agenții economici cu activități de îngrijire personală, turism cu funcțiuni de cazare, lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis.

‼Toate instituțiile de control vor fi prezente pe teren și vor avea o abordare preventivă, cu excepția situațiilor de evidentă încălcare a legii, când se vor dispune măsuri cu termene clare și repetarea controlului.

✅ Mobilizarea tuturor instituțiilor de control din țară vine în sprijinul angajaților români, a căror siguranță la locul de muncă este o prioritate comună.

🚫 Cu toate acestea, eforturile a mii de inspectori care vor face verificări în teren în perioada următoare și a instituțiilor care vor supraveghea cu atenție respectarea legii în domeniul muncii, sunt reduse la zero când o figură centrală a politicii locale oferă, prin atitudinea sa, un contra-exemplu de conduită în contextul actual, subminând importanța respectării legii.

❗Mă refer la președintele Consiliului Județean Vaslui, domnul Dumitru Buzatu, care, cu lipsă de respect față de demersurile tuturor instituțiilor care muncesc necontenit la aplicarea unor măsuri de siguranță pentru cetățenii români, sfidează atât legea, cât și pe cetățenii care o repectă!
Sunt dezamăgit de această atitudine, care zădărnicește eforturile susținute a zeci de instituții din țară, într-o perioadă în care colaborarea eficientă este esențială!

✅Îmi doresc ca acest eveniment să fie singular, iar românii să contribuie, alături de noi, la depășirea acestei perioade în siguranță, cu responsabilitate și prudență!

Tudor Polak

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.