În fiecare an, pe 10 februarie, este sãrbãtorit cu mare cinste de cãtre bisericã, dar si de traditia popularã, Sfântul Haralambie, Haralampie sau Haralampie de Ciumã, chiar dacã, în zilele noastre, gratie medicinii moderne, ciuma a fost aproape eradicatã în toate tãrile civilizate.
Sfantul Aralam – in calendarul popular – este considerat si panã azi patronul ciumei, pãzitor de foamete si izgonitor de duhuri necurate, fãcãtor de minuni, pãzitor al mortii, stãpanul si purtãtorul tuturor bolilor, ziua sa fiind pãzitã ca oricare altã mare sãrbãtoare si tinutã cu mare strãsnicie prin post si fãrã de muncã. Sfantul este vestit pentru puterea credintei sale si entuziasmul cu care impãrtãsea sfintele invãtãturi crestine si cinstit pentru faptele mãrete ce le-a sãvarsit atat pentru oameni cat si pentru animale. Sfantul Haralampie bãtran cu trupul, era in etate de 113 ani, dar nu cu sufletul, s-a invrednicit de Impãrãtia lui Dumnezeu prin moarte muceniceascã, in vremea impãratului Septimius Sever, crezand cã un om bãtran este usor de induplecat pentru a se lepãda de Hristos si sã se inchine la idoli, a fost supus unor chinuri groaznice, ca apoi sã fie jupuit de viu pentru credinta in Hristos, sfantul le-a spus prigonitorilor sãi: sVã multumesc vouã, fratilor, cã, jupuind trupul meu cel vechi si bãtran, mi-ati innoit sufletul cu haina cea nouã a suferintei pentru Mantuitor si pentru biserica sao. Fidel panã la capãt credintei sale, Haralambie a murit in inchisoare, decapitat si tãiat in bucãti, nu inainte insã ca Dumnezeu sã-i fi indeplinit ultima si unica sa dorintã, formulatã chiar de cãtre sfant: sCel ce va tine ziua mea si va posti-o, de acela sã nu se apropie nici o boalão. Sfantul chiar si in timpul chinurilor a fãcut mari minuni si i-a adus pe multi la credinta cea adevãratã. Insãsi Calina, unica fiicã a impãratului, a abandonat inchinarea la idolii tatãlui ei si s-a crestinat intru Hristos. In Europa, ciuma a fost adusã din Orient in primele veacuri dupã Hristos, in vremea Sfantul Haralambie. Ea era reprezentatã in iconografia de la jumãtatea sec. al XIX-lea si in imaginatia tãranilor asemeni unui schelet, un personaj malefic, cu mari aripi negre si o sabie latã in manã, sau o creaturã cu un picior de vacã si unul de om, incornoratã si inzestratã cu o coasã ucigãtoare cu care reteza vietile celor neascultãtori de randuielile stabilite si care, din fericire, era tinutã in lant de cãtre puternicul sfant. Se spunea cã fiindcã ciuma era cat pe ce sã nimiceascã toti oamenii de pe pãmant, insusi Dumnezeu i-ar fi dat-o lui Haralambie in grijã. Potrivit mentalitãtii arhaice spiritul ciumei se intrupa intr-o suraciune de babão numitã deseori „Mama Musa”. Potrivit unei legende baba in miniaturã ar fi fost bãgatã intr-o nucã, Sfantul Haralambie purtand tot timpul aceastã nucã in san; uneori, sfantul ii dãdea drumul pentru a manca rãdãcini, ghindã sau pãdure tanãrã, iar cand vedea cã rãutatea in lume e prea multã, o mai scãpa si printre oameni. Oamenii au avut diverse forme de a se apãra de ciumã pe parcursul veacurilor: organizau ospete copioase in mijlocul drumului, crezand astfel cã ciuma se va sãtura si va pleca; confectionau o asa-numitã scãmesã a ciumeio, aceasta se fãcea intr-o singurã noapte de nouã babe si dintr-un singur caier de canepã, cu care imbrãcau pe cel bolnav. Femeile in mediul rural fãceau un colãcel, il coceau inainte de rãsãritul soarelui, il rupeau in patru bucãti, aruncandu-le in cele patru vanturi pentru ca ciuma sã splece pe pustii locurio. Oamenii duceau colaci la bisericã, ca sã fie sfintiti si mancau din ei cand erau bolnavi sau ii impãrteau ca sã se indure sfantul sã nu dea drumul ciumei din lant. La sate, Sfantul Haralambie este cunoscut ca un apãrãtor impotriva bolilor ce cuprind animalele, drept pentru care oamenii obisnuiesc sã aducã la bisericã tãritã, sare, cartofi, mere, colivã si colaci, pentru a fi sfintite, fiind destinate celor bolnavii din casã dar si cereale si sare pentru hrana animalelor spre a fi binecuvantate de preoti. O parte din aceastã hranã a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora. Totodatã se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea si se dau de pomanã colivã, covrigi, lumanãri de sufletele mortilor dar si pentru paza vietii si a gospodãriei. De Sfantul Haralambie se obisnuia sã se facã agheasmã la bisericã, care era apoi bãutã de cãtre cei din casã pentru sãnãtate, folositã pentru spãlat duminicã de dimineatã, dar si pentru a stropi grajdurile, vitele si pomii pe tulpinã pentru a-i apãra de uscãciune pe perioada verii. In credinta popularã se spune cã dacã plouã in ziua de Sf. Haralambie, va mai ploua alte patruzeci de zile la rand. Sfantul Haralambie mai este considerat prin unele zone si sfantul care strange sufletul omului. De aceea, celui care lucreazã de ziua lui si pentru cei pãcãtosi vor fi bolnavi tot timpul anului iar sufletul iese cu chinuri iar pentru cei smeriti si cu fricã de Dumnezeu, cu multã blandete. Sfantul Haralambie, este considerat in folclorul religios romanesc protector pentru pãsãri si pentru toate animalele din bãtãturã pentru a fi ferite de boli si de rãpitori dar si pentru camp si semãnaturi pentru prevenirea o recoltã bogatã. Astãzi nu se injugã nici un animal de povarã. In perioada crestinã erau oficiate anumite slujbe si rugãciuni cãtre icoana Sfantului Haralambie, care treptat, au inlocuit majoritatea practicilor si superstitiilor precrestine. Desi ciuma a fost eradicatã si nu mai face astãzi ravagii ca altãdatã, e bine ca Sfantului Haralambie sau Ziua Ciumei sã fie tinutã pentru mult prea multele boli care incã ne afecteazã sãnãtatea. De aceea, sã ne rugãm ca Sfantul Haralambie sã ne aibã mereu in paza sa. Tuturor ce poartã numele sfantului, un sincer „LA MULTI ANI!”
Dan Horgan
