Pompierul bârlădean Mihăiță Murgeanu, apreciat la București după intervenția salvatoare la un accident

0

La început de vacanță, în vreme ce se afla pe drumul dintre Borcea și Fetești, pompierul bârlădean Mihăiță Murgeanu a intervenit decisiv la un accident petrecut pe drumul între Borcea și Fetești, bandajând rana și încurajând un șofer rănit, rămas încarcerat în mașină după un accident. Pentru spiritul său de salvator a primit aprecierile și felicitările conducerii de la București, a tuturor colegilor și nu numai.

„Într-o zi care trebuia să fie doar începutul unei vacanțe cu prietenii, între Borcea și Fetești, drumul s-a transformat într-o luptă pentru viață. Un camion s-a răsturnat chiar pe linia de cale ferată, blocând șoseaua și stârnind panică printre cei care treceau prin zonă”, se arată pe pagina de socializare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, într-o postare mult apreciată de colegii pompieri din toată țara, dar și de mulți români.

Ca martor întâmplător al accidentului, Mihăiță Murgeanu, soldat la Detașamentul Bârlad, deși era în timpul liber, datoria de salvator l-a împins fără ezitare către locul accidentului.

„În interior, șoferul era prins între fiare, conștient, dar rănit și copleșit de teamă. O rană la cap sângera vizibil, însă tânărul soldat a rămas calm, transmițând siguranță și încredere și i-a acordat primul ajutor”, se povestește în postarea respectivă, în care sunt redate și cuvintele adresate de pompierul bârlădean vitimei: „Stai liniștit, nu ești singur. În câteva minute ajung echipajele. Respiră adânc. Țin rana sub control, ești în siguranță acum”.

„Cu mâini sigure și minte limpede, Mihăiță a bandajat rana și a rămas lângă victimă până când sirenele SMURD și ale pompierilor au răsunat în depărtare”, scriu cei de la IGSU, care îl felicită pe bârlădean și îi mulțumesc pentru spiritul său de salvator: „Felicitări, Mihăiță! Mulțumim că ne arăți, prin fapte, ce înseamnă să fii pompier, nu doar la serviciu, ci în fiecare clipă”.