Trei incendii de vegetație, într-o singură zi, în județ, provocate de foc deschis. Pompierii transmis măsuri de prevenire

0

Focul deschis a fost cauza celor tre incendii produse sâmbătă, 17 iulie 2026, la care au intervenit pompierii din Huși, în mai puțin de trei ore. Pentru cele trei incendii, din Huși și comunele Duda-Epureni și Stănilești, cauza probabilă a izbucnirii a fost utilizarea focului în spații deschise.

Primul apel a fost primit în jurul orei 16:00, când pompierii au fost solicitați să intervină în satul Valea Grecului, comuna Duda-Epureni.

O autospecială de stingere și șase militari ai Secției de Pompieri Huși, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Duda-Epureni, au acționat pentru lichidarea incendiului, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați de vegetație uscată.

Intervenția rapidă a împiedicat extinderea flăcărilor către alte terenuri.

La aproximativ o oră distanță, în jurul orei 17:00, pompierii au fost solicitați din nou, de această dată în municipiul Huși.

O autospecială și cinci militari a intervenit pentru stingerea unui incendiu care afecta aproximativ 100 de metri pătrați de vegetație uscată.

Și în acest caz, intervenția promptă a pompierilor a limitat incendiul înainte ca acesta să se extindă.

Cea mai grea intervenție a avut loc în jurul orei 18:00, în satul Pogănești, comuna Stănilești, unde incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 8 hectare de vegetație uscată.

La fața locului au intervenit o autospecială cu șase militari din cadrul Secției de Pompieri Huși, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Stănilești.

Cu eforturilor pompierilor s-a reușit ca, incendiu să fie lichidat înainte ca flăcările să se extindă și să producă pagube și mai mari.

Măsuri de prevenire  

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui a transmis măsuri de prevenire:

– nu utilizați focul deschis pentru igienizarea terenurilor sau pentru arderea resturilor vegetale;

– nu aruncați la întâmplare țigări aprinse ori alte surse de foc în zonele de vegetație uscată;

– evitați aprinderea focului în apropierea culturilor agricole , a pădurilor sau a zonelor de vegetație uscată;

– în cazul în care observați un incendiu de vegetație , apelați de urgență la 112.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui le reamintește cetățenilor faptul că respectarea măsurilor de prevenire este esențială pentru protejarea vieții, a bunurilor și a mediului înconjurător .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.