15 structuri sportive din municipiul Vaslui vor beneficia, în 2026, de finanțări nerambursabile acordate de Primăria Vaslui, în cadrul programului destinat finanțării activităților non-profit de interes local – domeniul sport. Astfel, aproape 300.000 de lei vor fi direcționați către proiectele sportive declarate eligibile.

În urma evaluării proiectelor depuse, 15 entități sportive au obținut finanțare, în timp ce cererea depusă de Sporting Club Phoenix Team a fost respinsă.
Cea mai mare finanțare îi revine clubului de culturism ACS Samat, al cărui proiect va fi susținut cu aproape 27.000 de lei. Pe locul al doilea se află Real Junior Vaslui, cu aproape 25.000 de lei, iar ce ACS Liga de Est va primi ceva mai mult de 23.000 de lei. Karate Kensei și Budokan vor beneficia fiecare de finanțări de peste 20.000 de lei, iar AJ Handbal Club Vaslui va primi peste 22.000 de lei.
Cluburile de fotbal primesc, pe lângă Real Junior Vaslui – 25.000 lei, Standard Vaslui – peste 23.000 de lei, Ivacec Vaslui – aproape 20.000 de lei, Star Junior – peste 17.000 de lei, și Tigers Vaslui – peste 16.000 de lei.
Celelalte structuri sportive care vor primi finanțare nerambursabilă sunt Sergentul Vaslui, cu peste 12.000 de lei, Tenis Club Vaslui, cu aproape 18.000 de lei, Athletic Vaslui, cu aproape 22.000 de lei, și Kid Joy Vaslui, cu peste 14.000 de lei.
Prin acest program, municipalitatea vasluiană își propune să sprijine proiectele sportive propuse de structurile din oraș.








