Sub imperiul vijeliilor. RoAlert a ratat furtuna, anunțând apoi posibile inundații

0

Vijelii puternice, cu grindină și averse torențiale s-au abătut ieri asupra unei părți a județului, inclusiv ale municipiului Vaslui. Dacă cu o zi înainte cetățenii au fost avertizați prin RoAlert, fără ca astfel de manifestări să se concretizeze, luni telefoanele au rămas mute. Abia după ce furtuna a trecut, s-a transmis un mesaj de avertizare de inundații, care… nu prea au fost. Întrebați despre zonele inundate din județ, reprezentanții Instituției Prefectului au transmis sec o situație a cantităților de precipitații căzute în acea zi…

Furtuna violentă care s-a abătut în luni, 20 iulie 2026, după-amiază, asupra unor zone din județul Vaslui, inclusiv a municipiului – reședință de județ, a lăsat în urmă pagube. Vântul puternic a rupt stâlpi și copaci și a smuls bucăți din acoperișuri, iar grindina uneori de mari dimensiuni, a făcut și ea distrugeri și a creat momente de panică pentru vasluieni.

A fost rupere de nori, căzând cantități importante de apă, într-un timp scurt, circa un sfert de oră, la Pușcași înregistrându-se 42,8 litri/mp, la Oprișița (Poienești) – 40,8 litri/mp, la Mînjești, 32,7 litri/mp, la Băcăoani – 27,3 litri/mp, iar la Vaslui, au fost înregistrați 26,0 litri/mp la stația Rediu, respectiv 24,7 litri/mp, la stația Delea. A plouat serios și în alte zone ale județului, de exemplu, la Roșiești – Gară: 21,2 litri/mp, la Berezeni, 31,3 litri/mp, ori la Fălciu, unde s-au înregistrat 33,3 litri/mp. În schimb, în multe alte zone, Bârlad, Băcești, Codăești, Tutova sau Ștefan cel Mare, nu a căzut nici un strop de ploaie.

Astfel, avertizările COD PORTOCALIU emise de meteorologi s-au concretizat, ANMH anunțând că astfel de manifestări vor continua și în perioada următoare. Astfel, s-a emis un nou Cod, de această dată GALBEN, sub care va fi județul Vaslui în perioada 22 iulie ora 9.00 – 23 iulie, ora 3.00. „În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, jumătatea sudică a Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și local în Carpații Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h). Pe arii restrânse va fi grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp”, anunță INMH.

Sistemul de avertizare RoAlert a fost prins ieri pe picior greșit, cel puțin pe raza municipiului Vaslui sau în împrejurimi, telefoanele rămânând mute, înainte și pe întreaga perioadă a furtunii. Abia la ceva timp după aceea, au fost transmise mesaje de avertizare, însă… pentru posibile inundații! „Tranmisii celulare. PERICOL INUNDAȚII. Dacă sunteți într-o zonă inundabilă, îndreptați-vă către locurile de refugiu cele mai apropiate, opriți alimentarea cu energie electrică și gaze naturale, pregătiți-vă pentru o eventuală evacuare. Respectați măsurile dispuse de autorități”, a fost mesajul transmis pe RoAlert.

Din fericire, pericolul a fost supraestimat, străzile au fost inundate ca la o ploaie de vară obișnuită, câteva curți au fost temporar inundate, iar unul dintre cele mai grave cazuri a fost la Vaslui, acolo unde pârâul Delea s-a umflat, iar carosabilul a fost acoperit de circa 12 – 20 de centimetri de apă în zona liceelor „Ion Mincu”și „ȘtefanProcopiu”. Canalele colectoare și sistemele pluviale au preluat în scurt timp apa de pe șosele, iar autoritățile au intervenit imediat pentru a înlătura efectele furtunii, îndepărtând arborilor căzuți și elementele de construcție care puteau reprezenta un pericol. 

Avertizările RoAlert au rol preventiv și, chiar dacă nu sunt întotdeauna concretizate, cetățenii trebuie să țină cont de ele și să ia măsuri în consecință!  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.