Instalat de numai cteve zile, Guvernul Boc a si livrat populatiei cteva „bezele”. Cresterea economic n 2010 va fi cert, iar numrul somerilor va scade cu sigurant. Dar, pn s ne fie bine, obligatoriu, trebuie s ne fie mai greu. Cettenii sunt chemati s strng din dinti si s duc n spate „curba de sacrificiu” peste desertul crizei. n tot acest timp, decidentii zilei au populat vrtos functiile publice, unde sunt pusi la adpost de ravagiile recesiunii. Un salariu sigur a devenit portdrapelul acestei perioade, iar „securizarea” familiei un deziderat oficial. La Vaslui, pe lng potopul de someri din sectorul privat, au nceput restructurrile si la bugetari. Primii intrati n malaxorul concedierilor sunt salariatii Agentiei de Prestatii Sociale si de la Inspectia Muncii. De anul viitor, si alte servicii deconcentrate vor trebui s-si „selecteze” functionarii publici.
Crestere economic, relansarea exporturilor si mai putini someri – aceste sunt tintele ambitioase ale proiectului de buget pe 2010. Cea mai neasteptat surpriza fcut de guvernant i vine pe segmentul fortei de munc, unde se prognozeaz o scdere a ratei somajului: de la 7,8% n 2009, la 7,3% anul viitor. Cu alte cuvinte, num rul somerilor nregistrati oficial va scade cu 55.000 de persoane, de la 700.000 someri la finele anului curent, la 645.000 n decembrie 2010. Optimismul Guvernului Boc este greu de argumentat, n conditiile n care dup recesiunea sever cu care s-a confruntat economia national, relansarea nu se produce brusc. Chiar dac acceptm c, anul viitor, criza va lua sfrsit, num rul somerilor ca continua s creasc ca urmare a dezechilibrelor macroeconomice contabilizate n anul precedent. O alt barier greu de trecut n 2010 va fi nencrederea populatiei, care va fi mult mai precaut n ceea ce priveste cheltuielile la care se va angaja. Astfel, n cel mai fericit caz, consumul va stagna la nivelul actual, fenomen care va ntrzia deblocarea tranzactiilor comerciale, a comenzilor si, implicit, a ofertei locurilor de munc. Dac lum n considerare si reducerea cheltuielilor din sectorul public, sunt toate sansele ca estimarea de 10% a ratei somajului n 2010 s fie atins. n concluzie, datele actuale anticipeaz o crestere a ratei somajului si nu o reducere a numrului de persoane aflate n cutarea unei slujbe.
Posturi cldute, pentru vremuri grele
Tenacitatea cu care au fost mp rtite functiile publice de conducere si, nu numai, relev o realitate dur. Anul 2010 va fi o perioad extrem de dificil, n ceea ce priveste piata muncii, cu repercursiuni grave asupra standardului de viat. Pe aceste considerente, decidentii zilei s-au repliat cu rapiditate n posturi din zona public, unde au la dispozitie salarii consistente si siguran- ta n functie. Pusi la adpost de neajunsurile severe ale crizei din economie, invocarea sacrificiului colectiv este mult mai usor de asumat. Cum era de asteptat, cettenii de rnd sunt primii chemati s strng din dinti la pierderea serviciului si la erodarea puterii de cumprare.
26% din posturi restructurate la AJPS
Trecerea Directiei de Munc si Protectie Social Vaslui n subordinea Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale (AJPS) Vaslui a condus la restructurarea a 26% din posturi. Mai exact, dintr-un total de 42 de salariati, au mai rmas n organigrama institutiei 30 de posturi. Din cele 12 posturi care au fost eliminate din grila de personal dou erau vacante, iar 10 erau ocupate efectiv. Conducerea AJPS Vaslui a precizat c disponibilizarea personalului s-a fcut n baza criteriilor stabilite de Legea 329/2009, privind reorganizarea Agentiilor Statului. Astfel, s-au luat n considerare calificativele obtinute n ultimul exercitiu financiar, n spet anul 2008, sanctiunile disciplinare care au fost formulate, persoanele care ndeplineau conditiile legale de pensionare etc. naine de trecerea la restructurarea de personal, conducerea institu- tiei a purtat discutii si cu reprezentantii sindicatului din institutie, cu privire la concedierile de personal.
20% din posturi restructurate la ITM
La nivelul serviciilor deconcentrate din judetul Vaslui, Inspectoratul Teritorial de Munc (ITM) Vaslui a cunoscut o restructurare de posturi sever. Practic, dintr-un total de 69 de angajati ai institutiei, au rmas pe functii 56 de salariati, ceea ce nseamn o reducere cu 20% din totalul grilei de personal. Din cele 13 posturi care au fost restructurate trei erau vacante, pentru sase posturi erau ncheiate contracte de munc individuale pe perioad determinat, o persoan a iesit la pensie la limit de vrst, iar trei posturi au fost restructurate, din care doi inspectori de munc. Urmare a aplicrii Legii 329/2009 privind reorganizarea Agen- tiilor Statului, Inspectia Social Vaslui sa desfiintat si a fost absobit de ctre Inspectia Muncii. Potrivit conducerii ITM Vaslui, disponibilizrile de personal s-au efectuat conform criteriilor stabilite prin actul normativ. Astfel, au fost luate n considerare sanctiunile disciplinare, ultimul calificativ, adic cel pe anul 2008, dac salariatii au n ntret inere alte persoane, n timp ce angajat ii care mai au cinci ani pn la pensie au fost protejati de la disponibilizri.











PD-LISTI JEGOSI si INCOMPETENTI ex CALANCIA si tot neamul lui
Nu mi se pare corect sa dai afara oamenii.Restructurarea trebuia inceputa cu acei directori care se stie cum au fost pusi in functii.Dar asta este clientela politica si acum numai este la PSD ci este in gradina PDL-ului.De competenta numai vorbim ca nu mai are rostul
pdl= nazisti
„vai de noi”? vai ce expresie … neportocalie! noi inca mai lingem pe dinafara borcanele in care am pus carnatii lui Base.
Comentariile sunt închise.