Marcel Gangu, președintele PMP Vaslui: „Politicieni corupți și incompetenți la toate nivelurile care fac rău populației județului și a țării”

Marcel Gangu, vechiul și noul lider al PMP Vaslui, reales sâmbătă în cadrul Conferinței județene de alegeri a PMP, a deplâns faptul că România are „politicieni corupți și incompetenți la toate nivelurile”, afirmație întărită de europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, prezent la eveniment, care a spus că toată scena politică românească arată ca o mare minciună. Vicepreședintele PMP Vaslui Corneliu Bichineț a declarat că îl va înfrunta pe pesedistul Dumitru Buzatu, actualul președinte al Consiliului Județean, „pe programe și pe proiecte”: „nu e nici mai inteligent, nici mai puternic ca mine”.

„Politicieni corupți și incompetenți la toate nivelurile care fac rău populației județului și a țării”. A fost constatarea amară a președintelui Organizației Județene a PMP Vaslui exprimată în fața membrilor de partid sâmbătă în cadrul Conferinței județene de alegeri a PMP Vaslui, unde s-a ales conducerea formațiunii vasluiene pe următorii patru ani.

În discursul său Marcel Gangu a evidențiat realizările organizației politice județene, care este la finalul unui proces de reorganizare: în 2016 formațiunea vasluiană a reușit să trimită un reprezentant în Parlament, în vreme ce la ultimele alegeri europarlamentare a obținut un scor electoral de 5,8%, în vreme ce media națională a fost de 5,2%, iar la alegerile prezidențiale organizația vasluiană a obținut 7,9%, media națională a partidului fiind de 7,2%. În același timp, Marcel Gangu a vorbit și despre potențialul partidului, care nu poate decât să crească în condițiile în care electoratul este tot mai dezamăgit de partidele de la guvernare. Afirmațiile sale au fost întărite de către președintele partidului, europarlamentarul Eugen Tomac, prezent la Vaslui pentru a participa la evenimentul PMP Vaslui.  

„În 2020, PNL şi-a făcut campanie cu un mesaj mincinos: „Votaţi PNL, ca să nu câştige PSD!”. Ce avem la guvernare? PSD-iştii au strigat „Jos Iohannis, aşa nu se mai poate!”. Unde sunt PSD-iştii? Evident că toată scena politică arată ca o mare minciună. Unde suntem la ora actuală? Cu preţurile explodate în aer, fără infrastructură, cu autostrăzi pe hârtie, votate prin legi, cu o ţară care a fost pusă pe un program politic electoral „România educată” şi de la ‘România educată’ am ajuns la România „fără frecvenţă”. Este inacceptabil punctul în care suntem astăzi şi acesta este motivul pentru care eu împreună cu colegii noştri am hotărât să nu desfiinţăm acest partid, ci să încercăm să-l reorganizăm şi să contribuim la construcţia unei alternative credibile pentru România, pentru că 2024 nu va fi aşa cum vor PSD şi PNL, 2024 va fi aşa cum vor românii. Ce fac aceşti oameni este inacceptabil. Privesc bugetul ţării ca pe o pradă, nu le pasă de absolut nimic. Dovada cea mai bună este că PSD şi PNL s-au porcăit în cel mai mizerabil hal şi astăzi se înţeleg de minune, doar mimează neînţelegerile”, le-a spus pemepiștilor vasluieni președintele lor Eugen Tomac.
Tomac le-a cerut colegilor vasluieni ca la următoarele alegeri să fie organziați cu structuri de partid în toate localităţile judeţului, astfel încât să poată obţine rezultate mult mai bune decât cele precedente la alegerile din 2024.
Dacă Maricel Gangu a fost desemnat preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PMP Vaslui, fiind votat în unanimitate de cei 220 de delegaţi prezenţi la conferinţa de alegeri, Corneliu Bichineț a fost reales ca vicepreședinte, dar și-a și reafirmat rolul de motor electoral al partidului. „Împreună o să facem o figură frumoasă la toate tipurile de alegeri care vor urma”, a spus Bichineț, care a promis în fața colegilor de partid că se va confrunta cu Dumitru Buzatu, președintele pesediștilor și al Consiliului Județean Vaslui la următoarele alegeri locale: „Populația acestui județ speră că va fi cândva mai bine. Omul cu care vreau să mă confrunt la alegerile viitoare, dacă partidul mă va desemna, este Dumitru Buzatu, și vă spun și de ce. Nu este nici mai inteligent ca mine, nu este nici mai puternic ca mine, însă eu fac parte dintr-un partid de 7%, iar el face parte dintr-u partid care în județul Vaslui are peste 40%. Am să am tăria să mă confrunt pe programe, pe proiecte, pe ceea ce am făcut ca președinte al Consiliului Județean, și pot oricând să demonstrez ce am făcut în perioada în care am fost președinte”.

2 COMENTARII

  1. Trebuie facuta o schimbare la Consiliul Judetean Vaslui iar tinerii sa conduca . Drumurile judetene DJ 242 C si DJ 242 G din comuna Vinderei NU sunt asfaltate, ne-am saturat de amanari sub diferite motive de la an la an. Cei din judetul Galati le-au asfaltat pana la granita cu judetul Vaslui (in judetul Galati se asfalteaza si acum iar la ei nu este criza) . Rugam pe sefiiiiii din Consiliul Judetean Vaslui platiti foarte bine din bani nostri publici sa asfalteze drumurile judetene DJ 242 C si DJ 242 G din comuna Vinderei (se arunca in spatiu media cu mediatizarea drumului STRATEGIC …) Cetatenii din judetul Vaslui sa mearga sa vada ce drumuri bune asfaltate sau facut in judetul Galati iar GUVERNUL aloca bani pentru toate judetele .

    • Vrem asfaltarea drumurilor judetene din comuna Vinderei DJ 242C si DJ 242G ! Nu mai vrem motive de amanare sau … ! Vrem tineri la CJV si la conducerea partidelor politice din judetul Vaslui !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.