Deputatul Tudor Polak, președintele Organizației Municipale PNL Vaslui, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, pe care îl consideră un instrument indispensabil pentru toate administrațiile publice din țară. Parlamentarul reamintește că, recent, Consiliul Local Vaslui a aprobat, recent, o serie de hotărâri prin care primăria solicită finanțarea, prin PNI „Anghel Saligny”, pentru modernizarea străzilor din două zone periferice ale municipiului Vaslui.

Astfel, în Moara Grecilor, asfaltarea a 11,233 km de şosea ajunge la costuri totale în valoare de 25.757.641,54 de lei, dintre care 25.146.006, 29 lei vor proveni de la bugetul de stat. De asemenea, pentru asfaltarea a 10,950 km de şosea în Viişoara (Gura Bustei), din costurile totale în valoare de 23.360.737, 50 de lei, suma de 22.687.197, 50 de lei va proveni din fonduri accesate prin Programul „Anghel Saligny”.
„Este o garanție a realizării rapide şi calitative a acestui obiectiv, prin care vasluienii vor avea drumuri funcționale şi sigure”, a arătat Tudor Polak, parlamentarul subliniind, de asemenea, faptul că, deşi nu a trecut mult timp de la lansarea programului, acesta deja îşi arată utilitateam fiind accesat cu încredere de Primăria municipiului Vaslui, fără nicio amânare.
„Există localități în care nevoia de investiții şi modernizare îşi spune cuvântul de ani de zile. În aceste condiții, accesul la fondurile oferite de Guvernul României este un prim pas către dezvoltarea acestor zone şi crearea unor condiții de viață mai bune pentru locuitorii lor. Avem toate resursele necesare pentru dezvoltarea Vasluiului!”, a conchis deputatul PNL Tudor Polak.










