ANL raportează cu mândrie: 20 de locuințe la Vaslui

0

În ciuda tuturor dificultăților financiare, Guvernul nu va renunța la programul „Construcția de locuințe de serviciu”, prin care în municipiul Vaslui se execută lucrări pentru 20 de unități locative destinate cadrelor medicale și dascălilor. La nivel național, programul are în vedere construirea a 378 de locuințe de serviciu la care se lucrează, în Vaslui termenul de execuție fiind septembrie 2021.

Programul Agenției Naționale a Locuinței (ANL) „Construcția de locuințe de serviciu” merge mai departe, ANL finalizând la începutul acestei luni 16 apartamente în oraşul Babadag (județul Tulcea) şi 16 apartamente în municipiul Dorohoi (județul Botoşani). Odată cu darea lor în folosință, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că la nivel național se află în execuție efectivă 378 de locuințe de serviciu, printre care 20 în municipiul Vaslui, lucrările având ca termen de finalizare septembrie 2021.
Sunt primele locuințe de serviciu construite de ANL în județul Vaslui, fiind vorba despre un bloc situat pe strada Ceramicii, cu 10 apartamente cu două camere, 5 apartamente cu trei camere și 5 garsoniere, care urmează să fie ocupate de cadrele medicale navetiste ale Spitalului Județean de Urgență și cadre didactice din municipiul Vaslui. Valoarea proiectului, demarat în septembrie 2020, în prezența lui Gabriel Stanciu, directorul adjunct al ANL, și Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii, se ridică la 4,5 milioane de lei.

În afară de această construcție, în municipiul Vaslui, Zona Industrială, urmează să se mai construiască prin ANL un bloc cu 40 de apartamente pentru tineri, acestea fiind destinate închirierii. În ambele cazuri, Primăria Vaslui va suporta din bugetul local execuția utilităților aferente construcției, precum și a sistematizării amplasamentului (apă, canalizare, energie electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spații verzi).

Noile construcții se alătură celor trei blocuri ANL existente în Zonă Industrială, unde locuiesc cu chirie 80 de familii.

Programul „Construcția de locuințe de serviciu”, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi aprobat prin H.G. nr. 719/2016, are în vedere construcţia de locuinţe de serviciu pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), de la autorităţile administraţiei publice locale şi centrale. Beneficiarii sunt funcţionarii publici, precum şi angajaţii din instituţii publice centrale şi locale, care nu deţin sau nu au deţinut, individual sau în comun, împreună cu soţii lor, în proprietate o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepţia cotelor-părţi din locuinţe dobândite prin moştenire. Programul se dezvoltă pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, puse la dispoziţia ANL, care le preia în folosinţă gratuită, în condiţiile legii. În cadrul acestuia pot fi incluse şi construcţii aflate în diverse stadii de execuţie ori finalizate şi neexploatate. Locuinţele de serviciu construite vor fi repartizate personalului propriu al instituţiilor care solicită realizarea lor. Închirierea locuinţelor de serviciu construite prin program se face în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică din fiecare domeniu sau, în situaţia în care nu există legislaţie specifică, se face în condiţiile OUG 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe. Locuinţele de serviciu construite prin programul implementat de ANL nu pot fi vândute. Instituţiile publice locale sau centrale pot încheia protocoale de colaborare, prin care stabilesc ca locuinţele de serviciu să fie repartizate personalului din mai multe instituţii. Pentru soluţionarea cererilor pentru repartizarea locuinţelor de serviciu, autorităţile publice locale sau centrale vor constitui comisii de examinare a solicitărilor de locuinţe de serviciu şi vor stabili ordinea de repartizare şi modalităţile de diferenţiere. Sumele necesare finanţării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MLPDA, din bugetele locale, precum şi din alte surse legal constituite.