Lux și eleganță pe străzile Vasluiului, o spectaculoasă limuzină de acum 70 de ani inspectată la RAR Vaslui

0

„Așa arătau luxul și eleganța în urmă cu exact 70 de în viziunea inginerilor și designerilor care au creat Mercedes-Benz 300 C, un model de o eleganță fără vârstă”, scriu cei de la Registru Auto Român (RAR) vorbind despre o limuzină Mercedes-Benz 300C, fabricată în urmă cu peste 70 de ani, care a fost inspectată zilele trecute la RAR Vaslui.

Mercedes-Benz 300 C era unul dintre cele mai elegante modele în anii ’50, fiind întruchiparea luxului şi eleganţei. Construită aproape artizanal, această limuzină era destinată șefilor de stat, diplomaților și marilor oameni de afaceri, devenind un simbol al eleganței și prestigiului în Europa postbelică.

Versiunea 300 C, produsă începând cu 1955, făcea parte din celebra familie W186 și a fost cunoscută și sub numele de „Adenauer”, datorită faptului că a fost unul dintre automobilele oficiale preferate ale primului cancelar al Republicii Federale Germania, Konrad Adenauer.

Modelul a fost produs timp de doi ani, între 1955 şi 1957, şi era propulsat de un motor pe benzină cu capacitatea de 3 litri care producea 125 de cai-putere şi un cuplu maxim de 236 Nm. Avea peste 5 metri lungime, 1,88 metri lăţime (fără oglinzi) şi 1,6 metri înălţime. Transmisia era manuală, cu 4 trepte.

„Colegii de la RAR Vaslui au avut ocazia să inspecteze și să fotografieze un adevărat simbol al istoriei automobilului. Fiecare detaliu, de la designul elegant până la interiorul impecabil, spune o poveste despre o epocă în care automobilele erau adevărate opere de artă. Mașia din imagini are un motor pe benzină, de 3L și aproximativ 120 CP”, scriu pe pagina de socializare cei de la Registru Auto Român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.