Recent, liberalul Cristian Lazăr a fost numit secretar adjunct al Organizației Județene a PNL, în cadrul schimbărilor care au avit loc în ultima perioadă, după instalarea lui Mariuc Arcăleanu la vârful formațiunii. Lazăr a folosit ocazia pentru a emite o declarație de principii, „Disciplina de partid – între responsabilitate și obediență”.

„În orice formațiune politică serioasă, disciplina de partid reprezintă unul dintre elementele esențiale pentru funcționarea coerentă a unei echipe politice. Fără reguli, fără respectarea unor decizii comune și fără asumarea unei direcții unitare, orice partid riscă să devină doar o adunare de interese personale și orgolii individuale”, a scris Cristian Lazăr, într-o declarție emisă în spațiul online după ce a fost numit, de către Biroul Politic Permanent al Organizației Județene a PNL Vaslui, ca secretar adjunct al formațiunii, responsabil pentru zona Huși.
„Disciplina de partid nu ar trebui însă confundată cu obediența oarbă. Într-o democrație autentică, aceasta trebuie să însemne respect pentru statut, pentru valorile asumate și pentru votul membrilor, nu anularea libertății de opinie. Un partid puternic este acela în care există dezbatere internă, dar în care, după luarea unei decizii democratice, membrii aleg să acționeze responsabil și solidar”, a scris Lazăr, care a arătat că „de-a lungul timpului, multe conflicte politice au pornit tocmai din lipsa disciplinei de partid: voturi împotriva propriei echipe, negocieri ascunse, interese personale puse deasupra interesului public sau atacuri între colegi. Astfel de comportamente slăbesc nu doar partidul, ci și încrederea oamenilor în politică. Pe de altă parte, disciplina de partid nu trebuie folosită ca instrument de intimidare sau de eliminare a celor care au opinii diferite. Critica argumentată și dialogul sunt necesare într-o organizație sănătoasă. Problema apare atunci când interesele individuale ajung să afecteze activitatea unei echipe și mandatul primit de la cetățeni”.
„În administrația publică și în funcțiile alese, responsabilitatea față de comunitate trebuie să rămână prioritară. Alegătorii votează nu doar persoane, ci și proiecte politice, programe și echipe. De aceea, asumarea unei conduite loiale față de partidul pe lista căruia ai fost ales reprezintă și o formă de respect față de cei care ți-au acordat încrederea. În final, adevărata disciplină de partid nu înseamnă tăcere, frică sau supunere, ci maturitate politică, responsabilitate și respect pentru angajamentele asumate. Un partid unit prin principii și valori are șanse reale să construiască stabilitate și încredere în societate”, a mai transmis Cristian Lazăr.










