Campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2025, pe posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, începută în 4 aprilie, s-a încheiat astăzi, sâmbătă, 3 mai 2025, la ora 07:00. În județul Vaslui vor fi deschise 522 de secții de votare, iar pe listele permanente figurează în prezent 411.403 alegători care au sau vor împlini 18 până în ziua votării, și care sunt așteptați la urne duminică, 4 mai 2025.

Începând cu momentul încheierii campaniei, legislația interzice orice formă de propagandă electorală, inclusiv:
– afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea și/sau difuzarea de materiale publicitare politice de orice tip care se referă la aceste alegeri;
– difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri, în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate;
– sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați;
– transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii privind exercitarea dreptului de vot;
– acordarea sau formularea promisiunii de acordare a unor beneficii și recompense de orice fel pentru participarea la vot sau pentru manifestarea unei anumite opțiuni de vot.
Cei care încalcă aceste reguli riscă sancțiuni între 1.000 și 2.500 de lei, potrivit Legii 370/2004 și pot fi sancționați de Poliția Română, Jandarmerie, Poliția de Frontieră sau Poliția Locală.
În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală va începe de la data validării rezultatelor primului tur de către Curtea Constituțională a României și se va încheia pe 17 mai, la ora 07:00, fiind aplicabile regulile prevăzute în Hotărârea AEP nr. 9/2025.
Mai multe reguli cu privire la desfășurarea campaniei electorale au fost stabilite prin Decizia Biroului Electoral Central nr. 54D/26.03.2025, privind unele măsuri pentru buna desfășurare a campaniei electorale la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.
Alegerile prezidențiale 2025 au loc duminică, de la ora 07:00 la ora 21:00, în 18.979 de secții de votare din țară.
Românii care la aceste alegeri prezidențiale se află în străinătate au putut vota începând de vineri. Votul în cele 965 de secții din diaspora se încheie duminică, la 21:00, ora României.
În județul Vaslui, toți cei implicați în organizarea procesului electoral sunt, acum, foarte ocupați: până mâine, duminică, 4 mai 2025, la ora 7.00, când se deschid secțiile de votare, totul trebuie să fie pregătit: se definitivează listele cu componența birourilor electorale locale, au loc, la Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir” din Vaslui, ultimele instruiri cu președinții secțiilor de votare și locțiitorii acestora, iar mâine aceștia vor prelua, pe bază de semnătură, buletinele de vor, listele de alegători și celelelate materiale necesare desfășurării procesului electoral. Biroul Electoral Județean (BEJ) Vaslui a întocmit și anunțat graficul pentru realizarea transportului și predarea materialelor, documentelor și tipizatelor după închiderea secțiilor de votare, pentru ca operațiunea să se desfășoare cât mai fluient. Trebuie spus că membrii birourilor electorale și operatorii de calculator ai acestora pot primi de la angajator zi liberă plătită de la locul de muncă, BEJ urmând să le elibereze adeverințe în acest sens.
Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, pe 22 martie 2025, prin tragere la sorți, ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale din luna mai.
Conform BEC, ordinea pe buletinul de vot a celor 11 candidați este următoarea:
– poziția 1 – George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor)
– poziția 2 – George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înainte)
– poziția 3 – Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România)
– poziția 4 – Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
– poziția 5 – Marcela Lavinia {andru (Partidul Umanist Social Liberal)
– poziția 6 – Victor Viorel Ponta (candidat independent)
– poziția 7 – Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
– poziția 8 – Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
– poziția 9 – John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
– poziția 10 – Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
– poziția 11 – Nicușor-Daniel Dan (candidat independent).
Cinci candidați – Elena Lasconi, George Simion, Cristian Terheș, Silviu Predoiu și Sebastian-Constantin Popescu – au intrat în cursa electorală și la scrutinul prezidențial de anul trecut, șefa USR reușind să ajungă în turul doi cu independentul Călin Georgescu, alegeri care însă au fost anulate de Curtea Constituțională.