240 de persoane din Vaslui, Bârlad și Huși, selectate pentru angajare, la Bursa generală a locurilor de muncă

0

Din cele 988 de persoane ce caută un loc de muncă și ce au participat, vineri, la Bursa generală a locurilor de muncă, organizată în Vaslui, Bârlad și Huși, 240 au fost selectate în vederea încadrării. Acestea au la dispoziție 297 de locuri de muncă oferite de angajatorii prezenți la eveniment.

Vineri, 23 mai, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui a organizat Bursa generală a locurilor de muncă. Evenimentul s-a desfășurat concomitent în Vaslui – la Centrul Județean de Resurse pentru Asistență Educațională (strada Donici nr. 2 Vaslui), în Bârlad – la Cantina de Ajutor Social (strada Ștefan Procopiu nr. 7 Bârlad) și în Huși – la Casa de Cultură „Alexandru Giugaru” (strada Alexandru Giugaru nr. 2 Huşi). Persoanele care doresc să se angajeze au avut de ales dintr-un număr de 297 de locuri de muncă puse la dispoziţie de 44 de agenţi economici din judeţ.

„Acţiunea fost organizată cu scopul de a veni, în egală măsură, atât în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi angajatorilor care nu au avut posibilitatea selecţionării personalului necesar activităţilor din cadrul firmei. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă fiind gratuită. Din  cei peste 1.300 de agenţi economici din judeţ contactaţi de către AJOFM Vaslui, în vederea identificării cererii de forţă de muncă, au confirmat participarea la bursă 44, care au oferit 297 de locuri de muncă vacante. La Vaslui, 18 firme au oferit 144 locuri de muncă, la Bârlad, 10 firme au oferit 61 de posturi şi la Huşi, 16 firme au pus la dispoziție 92 de posturi. Dintre acestea, 20 se adresează persoanelor cu studii superioare şi 277 persoanelor fără studii superioare”, au precizat reprezentanții AJOFM Vaslui.

Potrivit acestora, printre meseriile cele mai solicitate se numără: • medic veterinar; • inginer zootehnist; • inginer tehnolog; • inginer electrician; • economist; • inginer căi ferate, drumuri şi poduri (pentru cei cu studii spuerioare); • eletrician; • instalator apă canal; • finisor terasamente; • izolator termic; • soţer; • mecanic auto; • lucrător gestionar; • ospătar; • brutar; • bucătar; • laborant chimist; • operator confecții îmbrăcăminte; • muncitor necalificat în confecții şi altele (pentru cei fără studii superioare).

La bursa locurilor de munca organizată anul acesta, au participat 988 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Au fost selectate în vederea încadrării un număr de 240 persoane.

„În baza protocolului încheiat intre Ministerul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Educaţiei și Cercetării, la Bursa locurilor de muncă au participat şi 321 de elevi ai claselor terminale din cadrul a zece unități de învațământ din judeţ, acţiunea organizată de AJOFM Vaslui oferindu-le viitorilor absolvenţi posibilitatea unui prim contact cu piaţa muncii. De asemenea, în baza protocolului încheiat cu Penitenciarul cu regim închis Vaslui, la Bursa locurilor de muncă au participat și șase persoane private de libertate ce mai au maximum șase luni până la eliberarea din detenţie. La Bursa locurilor de muncă de anul acesta, au participat și 11 persoane cu dizabilităţi şi 8 persoane din locuinţe protejate”, au mai transmis reprezentanții AJOFM Vaslui.