Doctorul Nelu Tătaru va deschide lista candidaţilor liberali la Camera Deputaţilor

Organizația Județeană PNL Vaslui și-a făcut cunoscuți principalii candidați pentru alegerile parlamentare de peste câteva luni. La alegerile din 1 decembrie, pe primul loc pe lista candidațilot PNL pentru Camera Deputaților se va afla medicul hușean Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, în vreme ce pentru poziția a doua vine Mihai Barbu, preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori a PNL.

În pragul desemnării oficiale a candidaților PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, Organizația Județeană PNL Vaslui a anunțat principalele candidaturi care urmează să fie validate de la centru. Astfel, pe primul loc pe lista candidațilot PNL pentru Camera Deputaților se va afla medicul hușean Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, în vreme ce pentru poziția a doua vine Mihai Barbu, preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori a PNL. Pe locul al treilea pe lista liberalilor pentru camera inferioară a Parlamentului ar urma să se afle Robert Vlada, preşedintele organizaţiei municipale PNL Vaslui, candidat la alegerile locale pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă care s-a plasat al patrulea în preferinţele alegătorilor vasluieni.

La Senat lista candidaţilor liberali este deschisă de avocatul huşean Radu Bobârnat, iar pe locul al doilea de află Violeta Drăguţ, preşedinta Organizaţiei de Femei a PNL Bârlad.

„La alegerile parlamentare ne dorim să menţinem cel puţin scorul obţinut la locale. Ştim că niciun scrutin nu seamănă cu altul. De exemplu, în anul 2020 la locale am obţinut 35,5%, iar în decurs de câteva luni am ajuns la un rezultat de 21,7% la alegerile generale. Ne vom mobiliza astfel încât să obţinem un rezultat bun”, a declarat Nelu Tătaru, preşedintele PNL Vaslui.

La alegerile locale din iunie, PNL Vaslui a obţinut în județul Vaslui 23,03% din voturi, iar Nelu Tătaru, candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, s-a clasat pe locul al doilea, cu 25,26%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.