Pregătiri pentru Ziua de Curățenie Națională

Asociația Let’s Do It pregătește Ziua de Curățenie Națiională, care va fi 21 Septembrie 2024. „Natura are nevoie de tine! Vino la Ziua de Curățenie Națională! Alătură-te milioanelor de voluntari din 198 de țări și ajută-ne să redăm prospețimea naturii. Natura se sufocă sub gunoaie, iar tu poți face diferența!”, este mesajul asociației către vasluieni.

„Data: 21 septembrie 2024. Unde: În tot judetul Vaslui. Obiectiv: Un judet mai curat, pentru că natura se sufocă sub deșeuri”, este prezentarea evenimentului, făcută sumar de Asociația Let’s Do It, a cărui reprezentanți locali pregătesc Ziua de Curățenie Națională în județul Vaslui, îndemnându-i pe vasluienii care doresc să participe să se înscrie sau să afle mai multe detalii accesând linkul: https://letsdoitromania.ro.

Lista completă a punctelor de înregistrare va fi publicată în apropierea evenimentului, astfel încât cei care doresc să participe să poată alege cel mai apropiat punct de ei.

„Voluntarii vor primi saci și mănuși de la reprezentantul Asociației Let’s Do It, Romania sau de la reprezentantul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se va desfățsura acțiunea de ecologizare”, transmite asociația.

„Hai să facem Vasluiul mai frumos și mai curat! Nu uita, pe 21 septembrie natura are prioritate!”, spune Constantin Cîrjan, coordonatorul județean Let’s Do It, România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.