Casa Cerchez, imobil care a găzduit timp de câteva decenii Școala de Muzică și Arte Plastice „N.N. Tonitza”, a fost admisă la finanțare pentru reabilitare, restaurare și consolidare. Anunțul primarului Brâladului, Dumitru Boroș, precizează și suma: 7,5 milioane de lei.
Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a anunțat că, în urma solicitărilor Primăriei, Casa Cerchez, imobil care a găzduit timp de câteva decenii Școala de Muzică și Arte Plastice „N.N. Tonitza”, a fost admisă la finanțare pentru reabilitare, restaurare și consolidare, iar suma pe care municipalitatea bârlădeană o va primi prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este de peste 7,5 milioane lei.
„Mai punem și noi, de la bugetul local, aproximativ 400.000, și salvăm de la distrugere această bijuterie arhitecturală construită de doctorul Theodor Cerchez, cel de-al doilea director al spitalului bârlădean și cel care a înființat secția chirurgie. Aici s-a născut fiul său, Vasile Cerchez, prof. dr. docent, cel care avea să devină un ilustru cercetător în domeniul petrolului și a uleiurilor lubrifiante”, spune primarul Bârladului într-o postare în mediul online, spunând că imobilul de pe strada Mihail Kogălniceanu, înscrisă pe Lista monumentelor istorice, rămâne după 123 de ani de când a fost construită o prețioasă moștenire imobiliară, de o distinsă frumusețe și eleganță, la conservarea și revitalizarea căreia suntem mândri să putem contribui.
Felicitări.