Autorul unui omor, reținut de polițiștii de frontieră de la Albița

0

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un cetăţean român, căutat de autorităţi pentru punerea în aplicare a unui mandat european de arestare ca urmare a săvârşirii infracţiunii de omor.

Joi, pe 22 august 2024, în jurul orei 12.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, un cetățean român de 35 de ani.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului figura o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile din România pentru săvârşirea infracţiunii de omor”, au transmis polițiștii de frontieră, care au precizat că persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.