Nu mai puțin de patru din cei 28 de rugbiști aleși de staff-ul FRR în urma cantonamentului din iunie pentru participarea la două meciuri test World Rugby ale României cu SUA și Canada provin din Bârlad. Partidele vor avea loc pe 5 iulie, în Chicago (SUA), respectiv pe 12 iulie, la Ottawa (Canada).
Pe 1 iulie, oficialii Federației Române de Rugby (FRR) au anunțat care sunt cei 28 de „stejari” păstrați în lotul național extins după cantonamentul din a doua parte a lunii iunie. Selecția s-a făcut în urma antrenamentului comun cu echipa Franței, la Marcoussis, și a pregătirii la Soustons, la Centre Sportif Isle Verte, dar și a unor accidentări apărute. Sportivii au fost selecționați dintr-un total de 33 de jucători, care au fost verificați în vederea participării la două meciuri test pe care le vor disputa în iulie, în cadrul Turneului Internațional de vară. Primul se va juca pe 5 iulie, la Chicago (SUA), iar al doilea va avea loc pe 12 iulie, la Ottawa (Canada).
Printre cei 28 de sportivi păstrați în lot și care s-au deplasat, pe 30 iunie, în SUA în vederea participării la meciurile test se numără și patru bârlădeni. Este vorba despre Vasile Bălan (pilier la CSA Steaua), Ștefan Răzvan Iancu (jucător de linia a II-a la CSM Știința Baia Mare), Gabriel Vasile Rupanu (mijlocaș la grămadă la SCM USV Timișoara) și Ovidiu Cristian Neagu (aripă la CS Dinamo). Toți și-au început cariera rugbistică la Clubul Sportiv Școlar Bârlad, iar ulterior la Rugby Club Bârlad, după care au fost transferați la alte echipe de top din țară.
„Meciul școală cu Franța ne-a ajutat mult, pentru că ne-am focusat pe planul tehnic de joc, am învățat foarte multe lucruri pentru că, atunci când joci cu o echipă puternică, trebuie să te ridici la nivelul ei. Dorim să câștigăm meciul cu SUA, de aceea am și făcut acest cantonament în Franța, la fel, ne-am propus o victorie și cu Canada. Vrem să venim în țară cu două victorii. Este o perioadă grea de pregătire, acest cantonament commando ne-a pus în fața unor lucruri pe care majoritatea dintre noi le-am făcut în premieră, precum surfing. Ne ajută pentru a ne pregăti fizic și contează pentru coeziunea grupului, ne unește colectivul”, a declarat „Stejarul” Alin Conache.