Elevi ai Școlii Militare de Jandarmi din Fălticeni, în practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui

În lunile iulie și august, 17 elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni se vor afla la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui pentru a desfășura un nou stagiu de practică.

Așa cum precizează Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, elevii-jandarmi vor efectua stagiul de practică în structurile de ordine publică, pentru a-și aplica noțiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs și pentru a înțelege mai bine aspectele legate de misiunile specifice armei.

Pe parcursul stagiului, tinerii vor fi coordonați și îndrumați de tutori profesionali, cadre militare cu experiență în munca de jandarmerie. Aceștia vor participa la toate activitățile desfășurate de îndrumătorii lor, urmărindu-se atingerea obiectivelor și măsurilor prevăzute în programa stagiului de practică.

„În prima zi, elevilor le-au fost prezentate aspecte legate de specificul unității, atribuțiile, programul și misiunile desfășurate de jandarmii vasluieni în zona de competență teritorială”, transmis jandarmii vasluieni, printr-un comunicat în care arată că acesta este cel de-al doilea stagiu de practică din programa școlară, iar în luna decembrie, elevii vor absolvi Școala de Subofițeri Jandarmi și vor deveni subofițeri.

„Acest stagiu de practică, cu un caracter practic-aplicativ, reprezintă o oportunitate valoroasă pentru viitorii absolvenți ai școlii militare de subofițeri de a-și aplica cunoștințele acumulate pe parcursul anului școlar”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.