Cod galben de caniculă! Protejați animalele de soarele arzător!

Pentru a nu pune în pericol sănătatea și bunăstarea animalelor ca urmare a temperaturilor foarte ridicate din această perioadă caniculară, proprietarii și deținătorii animalelor din județ trebuie să respecte mai multe reguli. Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui speră că, în acest fel, se vor evita și eventualele pagube materiale generate de moartea animalelor.

Întrucât meteorologii anunță temperaturi extreme în această vară și chiar în aceste zile mercurul din termometre depăși valori de 34-35 grade Celsius, implementarea unei strategii de combatere a efectelor căldurii este mai mult decât necesară. Scopul acesteia este de a reduce impactul asupra sănătății și bunăstării animalelor, a sănătății publice și a mediului. Ca urmare, în această perioadă se impune respectarea mai multor măsuri. Una dintre acestea se referă la faptul că atât fermierii cât și ceilalți proprietari de animale trebuie să asigure un adăpost corespunzător pentru animale, care să le protejeze de razele ultraviolete nocive. De asemenea, trebuie să le asigure cantităţi suficiente de apă şi de furaje (corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ), să verifice buna funcţionare a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie, precum și să verifice disponibilitatea echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelor de ventilaţie şi a generatoarelor de energie electrică.

„În caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune sau alte activităţi de povară nu vor fi exploatate în intervalul orar 12.00 – 18.00, dacă temperatura la umbră depăşeşte 25º Celsius. La orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor, precum şi la aparitia unor modificări comportamentale a acestora, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă. În cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existența de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă. Dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, apa trebuie administrată manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare”, precizează echipa de comunicare din cadrul DSVSA Vaslui.

Hidratarea animalelor este vitală

În cazul în care există doar o sursă limitată de apă potabilă, trebuie avut în vedere necesarul zilnic de apă al unui animal, în funcţie de specie, talie, rasă şi stare fiziologică: • vaci de lapte – între 38-52 litri de apă; • bovine – 38 litri apă; • cabaline – între 20-45 litri apă; • porcine – între 4-11,5 litri apă; • ovine – 6 litri apă; • păsări de curte – 0,5 litri apă. Aceste cifre variază în funcţie de vârsta animalului, starea fiziologică, temperatura mediului ambiant şi umiditate.

Obligații ale administraţiilor locale

Administraţiile locale, pe teritoriul cărora există animale în transhumanţă, trebuie să cunoască situaţia reală şi să informeze deţinătorii de animale despre fenomenele prognozate. Consiliile locale şi fermierii trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere și să asigure locuri prestabilite pentru retragerea animalelor, în cazuri excepţionale.

Obligații pentru deţinătorii de animale de companie și de cai

În cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii etc.) sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare. O atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute în vehicule, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţii ultraviolete şi la temperaturi ridicate. Ca şi în cazul animalelor de crescătorie, caii şi poneii ţinuţi afară în timpul zilei trebuie să aibă acces la adăpost umbrit și la surse de apă şi hrană.

Obligații pentru transportatorii de animale vii

Transportatorii sunt obligați prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferințe inutile, iar înainte de a pleca la drum, trebuie să verifice condițiile de microclimat oferite de mijlocul de transport. Transporturile trebuie realizate pe timpul nopţii sau în primele ore ale dimineţii, astfel încât să fie evitate orele cu temperaturi crescute din timpul zilei. De asemenea, trebuie să verifice traseul și alte aspecte legate de călătorie înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport, astfel încât plecarea să se facă în cel mai scurt timp, pentru a micșora durata călătoriei. La temperaturi crescute, mijlocul de transport nu va mai fi încărcat la capacitatea maximă autorizată  în funcție de specie, talie, vârstă și stare fiziologică, ci cu cel puțin 10-20% mai puțin.

Pentru călătoriile de peste opt ore, sistemele de ventilație din vehicul trebuie să fie capabile să mențină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor, iar apa trebuie să fie asigurată permanent. Nu în ultimul rând, pentru a limita stresul prin încălzire, șoferii mijloacelor de transport destinate transportului de animale vii trebuie să circule în perioada mai răcoroasă din zi, să mențină vehiculul în mișcare, iar în cazul în care staționează, vehiculul să fie poziționat astfel încât curenții de aer să vină transversal pe vehicul.

Măsuri luate la târgurile de animale

Și în cazul oboarelor și a târgurilor unde se comercializează animale trebuie respectate anumite măsuri. Astfel, padocurile unde sunt ținute animalele ce urmează să fie vândute trebuie să fie suficient de spațioase pentru a asigura libertatea de mișcare minimă necesară animalelor cazate și trebuie să fie prevăzute cu zone de adăpostire umbrite. Este obligatorie aprovizionarea regulată cu apă și furaje, precum și existența unor surse alternative de alimentare cu apă, întrucât, pe timp de caniculă, cel mai mare risc pentru animale este lipsa apei, care duce la deshidratarea animalului și poate provoca suferință și chiar moartea. Cel mai mare risc de deshidratare îl prezintă animalele tinere, cele hrănite preponderent cu furaje uscate și cele care alăptează.

Reamintim că, la nivelul DSVSA Vaslui, funcționează un serviciu de permanență unde consumatorii pot sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor la telefonul 0235/421.121, fax 0235/421.278 și prin e-mail office-vaslui@ansvsa.ro. De asemenea, cetăţenii pot anunța eventuale nereguli în domeniul siguranţei alimentelor, a apariției de îmbolnăviri ori mortalități la animale sau orice situație deosebită care intră în arealul de competență al DSVSA Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.