Bărbat urcat pe poarta fostei IRB Bârlad, la peste 6 metri, salvat de pompieri

Pompierii bârlădeni au avut, noaptea trecută, o intervenție mai puțin obișnuită, trebuind să salveze un bărbat urcat pe una dintre porțile de acces ale fostei IRB, la o înălțime de peste 6 metri. Salvatorii au folosit o autospecială de lucru la înălțime, intervenția fiind un succes.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit, noaptea trecută, cu două autospeciale, între care și o autospecială cu platformă de lucru la înălțime, pentru salvarea unui bărbat care s-a urcat în mod voluntar pe una dintre porțile de acces în fosta IRB.

La fața locului a fost prezentă și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță de la substația Bârlad, precum și un echipaj de poliție.

La sosirea echipajelor de intervenție bărbatul de afla urcat pe o poartă de acces, la o înălțime de peste șase metri, dacă ar fi căzut riscând să se aleagă cu traumatisme severe. „Bărbatul urcat pe poartă nu putea coborî în siguranță întrucât zona era una destul de instabilă”, au transmis pompierii, precizând că pentru salvarea bărbatului, au trebuit să folosească autospeciala de lucru la înălțime.

Bărbatul a fost coborât în siguranță, după care a fost predat echipajului de pe ambulanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.