Sebastien Tofan, component de bază al rugbiștilor U18-U19 din cadrul Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, are toate șansele să calce pe urmele lui Ovidiu Tonița, supranumit „Autobuzul din Carpați”, un alt mare rugbist bârlădean, celebru în lumea sportului cu balonul oval.

Concret, Tofan a fost selectat să dea probe la Perpignan, echipă franceză la care a activat Tonița între anii 2004-2012 și cu care a devenit campionul Franței în anul 2009.
„Sebastien Tofan se află în probe la Perpignan, clubul la care a făcut istorie bârlădeanul Ovidiu Tonița! În acest week-end, sportivul clubului nostru a susținut o serie de teste la clubul francez USAP – Perpignan, club la care au mai evoluat două din legendele rugbyului românesc, Ovidiu Tonița și Marius Tincu!”, au anunțat, zilele trecute, reprezentanții CSS Bârlad.
„Sunt onorat că am intrat pe porțile acestui club legendar! Provin din școala bârlădeană de rugby, CSS Bârlad, și sper să o reprezint cu mare cinste. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în dezvoltarea mea, dar și celor care mi-au oferit această șansă”, a declarat Sebastian Tofan.
Sportivul a fost remarcat anul trecut, la Boys U18 7s Trophy 2023 (Campionatul European U18 pentru Rugby în 7), al doilea eșalon valoric al rugby-ului în 7 european, unde a fost desemnat „jucătorul turneului”. A fost dovada că a avut o contribuție majoră la victoriile obținute de „stejărei” la competiția continentală, astfel că și oficialii Rugby Europe i-au recunoscut meritele.
Sebastien Tofan a absolvit anul trecut cursurile Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad și a făcut parte din echipa U18 care, pregătită de antrenorii Florin Ibănescu și Daniel Tufaru, în 2023, a câștigat campionatul național.