Caravana „Dar de Crăciun”, a Episcopiei Hușilor, va aduce bucurie pentru copii și vârstnici

După sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Caravana „Dar de Crăciun” a Asociației „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor, a pornit spre casele a peste 300 de copii și bătrâni. Îîn situații sociale grele, cei vizitați vor primi haine, încălțăminte, ajutor financiar, iar micuții câte o jucărie.

De miercuri, 6 decembrie 2023, și pentru două săptămâni Caravana „Dar de Crăciun” a Asociației „Filantropia Ortodoxă” va merge către cazurile sociale cele mai vulnerabile, din cuprinsul Episcopiei Hușilor, ajungând atât la copiii a căror părinți nu-și permit să le ofere cadouri de sărbători, la casele familiilor numeroase, dar și la bătrânii singuri. „Toți cei vizitați în toată această perioadă au fost selectați, de preoții parohi, dintre familiile cele mai vulnerabile, în care nevoile zilnice sunt foarte dificil de gestionat”, transmite Episcopia Hușilor.

Miercuri, 6 decembrie 2023, Caravana a mers în satele Plotonesti, Urlați, Găgești, Grumezoaia și Giurcani, din Protopopiatul Huși.

„Părintele Episcop Ignatie, alături de părinți consilieri de la Centrul Eparhial și de angajați ai Asociației noastre, a mers, în a doua zi a caravanei, joi, pe 7 decembrie, de sărbătoarea Sfintei mucenițe Filofteea, la peste 300 de copii si vârstnici din localitățile Mânjești, Lipovăț, Corbu, Chițoc, Pușcași și Poiana lui Alexa, din Protopopiatul Vaslui. Asociația „Filantropia Ortodoxă”, cu sprijinul Episcopiei Hușilor și al oamenilor de bine care ne-au susținut, ne-au însoțit și ne vor însoți pe tot parcursul proiectului de anul acesta, își propune să ofere, pe lângă haine, încălțăminte, ajutor financiar, și câte o jucărie.

Este o surpriză anul acesta, faptul că fiecare copil pe care îl vom vizita cu Caravana, va primi câte o jucărie, la alegere. Am constatat că cei mici, mai ales, își doresc foarte mult jucării, iar mare parte din ei nu-și permit o jucărie mai specială”, a precizat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

În sunetul colindelor, „ajutoarele” lui Moș Crăciun au mers direct la casele copiilor identificați de preoții parohi, dăruindu-le haine de iarnă, ghetuțe noi, căciuli și mănuși, jucării, dulciuri și multă bucurie.

Echipa Asociației Filantropia Ortodoxă Huși invită pe fiecare să se alăture efortului comun de a aduce bucurie și a fi solidari cu cei în nevoi: „Începând cu 6 decembrie, ne îmbarcăm într-o călătorie plină de generozitate și emoții, menită să aducă bucurie și alinare în inimile copiilor defavorizați sau aflați în situații dificile din județul nostru. În această caravană, fiecare colțișor întunecat al copilăriei primește raza caldă a solidarității noastre. Foarte multe piciorușe goale așteaptă să fie încălzite de ghetuțe noi, foarte multe suflete fragile așteaptă să le îmbrățișăm cu un cuvânt de mângâiere și speranță. Oricine poate aduce căldură în acest colț de lume al copiilor. Fiecare contribuție, fie ea mare sau mică, devine parte din povestea lor de Crăciun”.

„Întruchipați spiritul lui Moș Crăciun și dăruiți căldură și speranță”,

Poți să ne ajuți printr-o donație în conturile noastre:

Cont în Lei: RO43RNCB0261160373430001 (BCR, filiala Huși)

Cont în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU

Revolut: 0757 938 531 sau revolut.me/afilantropiahusi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.