Cursuri de prim ajutor în săptămâna „Școala altfel”

Săptămâna trecută, când unitățile școlare din județul Vaslui nu au desfășurat orele după programa obișnuită, ci activități extrașcolare și extracurriculare, elevii au învățat să salveze vieți. Mai exact, voluntarii Crucii Roșii – Filiala Vaslui au profitat de săptămâna „Şcoala altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!” pentru a le da elevilor din mediul urban și rural cursuri de prim ajutor.

Adică le-au explicat și demonstrat copiilor prezenți la activități manevrele care stau la baza acordării primului ajutor: manevra Heimlich, manevra PAS, aplicarea masajului cardiac, așezarea victimelor în poziția laterală de siguranță, etc. la rândul lor, elevii au avut șansa de a exersa aceste tehnici, dând dovadă de interes și de entuziasm.

Tot săptămâna trecută, au participat la cursuri de prim ajutor predate de voluntarii Crucii Roșii Române în cadrul „Școlii altfel” și elevii din județele Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Buzău, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Satu Mare, Tulcea și Vâlcea, dar și cei din București Sector 3.

„Sute de elevi din aceste județe au avut oportunitatea de a învăța cum să acorde primul ajutor de bază, ceea ce poate face o diferență semnificativă în situațiile de urgență. Voluntarii Crucii Roșii au folosit metode de predare interactive, adaptate la vârsta elevilor, pentru a asigura înțelegerea și retenția cunoștințelor. Felicitări voluntarilor Crucii Roșii Române pentru devotamentul și pasiunea cu care au împărtășit aceste cunoștințe vitale! Să ținem cont că educația în domeniul primului ajutor este o investiție în siguranța noastră și a comunității noastre. O simplă lecție poate face diferența în viața cuiva”, au precizat reprezentanții Crucii Roșii Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.